vineri, aprilie 19, 2024
AcasăCosul cu vipereAgenția de Plăți și „Intervenții”

Agenția de Plăți și „Intervenții”

cos-vipere-nou3Cei care au văzut filmul „Nemuritorii” știu că există pe pământ, o stirpe umană care, orice s-ar întâmpla, rezistă și persistă la nesfârșit.

În realitatea imediată găsim și noi astfel de specimene, care indiferent de regim, se reinventează, mai proaspeți și mai ademenitori, siguri pe ei, de parcă nu ar fi pupat până mai ieri, poala, invers!

Unii dintre ei își plătesc pur și simplu supraviețuirea în călduțul fotoliu de director, cu bani grei ori cu alte compromisuri, în vreme ce alții, rămân bine înfipți acolo, din motive cât se poate de obscure.

Un exemplu foarte la îndemână și despre care am mai făcut noi vorbire deunăzi dar în alt context, este și cel al marelui director de la APIA.

Acesta fu uns cu mare greutate acolo, prin 2005 parcă, chiar la înființarea instituției, de către PDL, al cărui membru marcant era pe atunci.

La primul examen, dat la Bucale, competentul candidat a obținut normala notă doi dar apoi s-a mai dres busuiocul și a câștigat consursul, triumfător. Așa se întâmplă când îți vin cunoștințele pe parcurs.

Dar într-o bună zi, s-au săturat și portocalioții de el, că multe (le)-a mai făcut viorelul nost, așa că au vrut să-l schimbe dar s-au lovit de un zid impenetrabil.

Ca să-l forțeze să plece, pedeliștii sătmăreni l-au exclus apoi din partid, numai că istețul viorel le-a râs și de data asta în nas, cu un hohot sardonic.

La București avea el un înger păzitor, zice-se în persoana unui deputat care a învârtit prin Sătmar tot soiul de bulșituri în ultimul deceniu, dar asta este altă poveste și nu o mai amestecăm aici.

S-a dus și guvernarea PDL și angajații sperau că odată cu ea și dom director. De același zid s-au lovit și useliștii precum, pedeliștii, mai an, atunci când și-au pus încap să-l rugucească din foncție.

Tot ce au putut să obțină, a fost o amărâtă de detașare la Piatra Neamț, pe șase luni. În funciara lor naivitate, noii reprezentanți ai Puterii gândeau că îl vor aranja ei între timp, pe viorelul argintiu la cap.

Desigur, nu au reușit să-i clintească niciun fir de păr, iar eroul nostru, viu și nevătămat, s-a întors fain frumos, pe postul lui din Satu Mare, iar Gabriel Leș, pus acolo de către USL, a fost pur și simplu trimis la plimbare.

Constatăm că bietul Gabi, un băiat mult prea corect ca să merite toate acestea, mai mult a avut de pierdut decât de câștigat din politică. Cel puțin până acum. Dar viața-i lungă și Gabi încă tânăr, așa că, răbdare…

Întorcându-ne la misteriosul nostru personaj, mai trebuie să adăugăm că el este și artizanul absolut al filialei PP – DD Satu Mare.

Actuala conducere a partidului violet a fost aleasă în frumoasa primăvară a anului 2012, chiar înainte de alegerile locale, nu de vreo adunare generală statutară, ci de același viorel, cel cu nume de haiducel, după bunul său plac și aceea funcționează până în ziua de astăzi, fără crâcnire!

Omul este într-adevăr un personaj adevărat, iar ițele și frâiele sale duc hăt, departe, într-o zonă, cât se paote de crepuculară, din punctul de vedere al jocurilor de putere, în care până acum, niciun partid aflat al putere nu are nicio…putere, așa după cum ați putut observa în cele de mai sus.

Cine și de ce dar mai ales până când, îl ține în brațe pe dom director, rămâne deocamdată un soi de semi – mister. Zicem „semi”, pentru că un firișor tot am prins noi, nu cine știe, că aici e vorba doar despre niște bani mărunți, în vreme ce toate aceste baleturi apiote au mize mult mai mari.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente