sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăCosul cu vipereCoș cu VIP-ere - Curve până la capăt

Coș cu VIP-ere – Curve până la capăt

O poveste absurdă, s-a petrecut în faţa unei cârciumi de pe strada Corvinilor din Satu Mare.
Un individ tocmai ieşise din local şi ţinea portofelul în mână. Odată ieşit, două prostituate s-au năpustit asupra lui şi i-au furat portofelul.
Luat prin surprindere, omul s-a luat după ele, strigând după ajutor dar fetele, obişnuite de multă vreme cu arealul, au dispărut cât ai bate din palme.
Noroc că în zonă se învârteau nişte poliţişti locali. Noroc pentru prostituate, da’ ce-aţi crezut?
Omul a început să le povestească poliţailor despre păţania lui, aceştia l-au ascultat cu multă luare aminte şi într-un final, foarte operativi, au luat cea mai înţeleaptă hotărâre pe care o pot lua nişte poliţişti locali dar cu o minte de-a dreptul universală: au vurt să-l amendeze pe bietul om pentru tulburarea liniştii publice.
Adică măi băiatule, te apuci tu să strigi noaptea, „Săriţi, am fost jefuit!” păi ce treabă e asta? Ai fost jefuit, foarte bine, dar atunci taci şi rabdă!
Dacă povestea asta nu ar fi reală, ai putea jura că este ruptă de undeva dintr-o lume nebună cu regulile inversate.
Acuma bietul amărât a ajuns ca în zicala aia, oleacă adaptată contextului: şi amendat şi cu banii luaţi!
Oare de ce ne vine aşa, câteodată să mergem dracului departe de ţara aceasta numită România?

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente