Cos cu vipere: Bugetarii se plâng că șomerii au de două ori mai multe zile libere decât ei

Publicat la data de6 ianuarie 2019 » 141 Views» De: JSM - redactia » Cosul cu vipere

Mereu oropsiţi de soartă, angajaţii statului spun că s-au săturat să le fie călcate drepturile în picioare! Romeo Julă, şeful unui sindicat al funcţionarilor jucători de Solitaire din cadrul Direcţiei Bălţi şi Parculeţe a Primăriei Sătmar, spune că a efectuat câteva calcule simple din care a reieşit că până şi şomerii au de 2 ori mai multe zile libere decât el.

“Un român aflat în şomaj beneficiază de 365, uneori chiar 366 zile libere pe an. Eu, care depun considerabil mai mult efort decât un şomer, că trebuie să mă îmbrac dimineaţa şi să merg la birou, am liber maximum 200 de zile pe an. Păi să nu-ţi bagi picioarele în ea de muncă?”, declară Romeo, potrivit timesnewroman.ro.

Uimiţi de descoperirea colegului lor, ceilalţi funcţionari din instituţie spun că vor declanşa o grevă generală imediat ce se întorc din vacanţă, poate în luna aprilie dar cel mai sigur în mai.

Potrivit Codului Muncii, românii vor avea, în 2019, 15 zile libere- sărbători legale în care nu se lucrează. Câteva dintre ele sunt însă în weekend, cum ar fi ziua de 30 noiembrie-Sfântul Apostol Andrei şi Ziua Naţională a Româniai-1 decembrie, pe care o vom sărbători duminica. Un număr de 38 de parlamentari au înregistrat, în Senat, o propunere legislativă care completează Codul Muncii astfel încât până la data de 15 ianuarie, a fiecărui an, Guvernul să stabilească toate minivacanţele de care vor beneficia bugetarii în decursul anului respectiv.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.