marți, aprilie 16, 2024
AcasăCosul cu vipereCoș cu VIPere- Medicii rușinii

Coș cu VIPere- Medicii rușinii

Suntem obișnuiți să auzim că medicii din România sunt printre cei mai buni medici din lume. Așa o fi. Asta, însă, până în momentul în care ai nevoie de ei.
Un amic de-al meu s-a trezit cu niște dureri înfiorătoare în piept și cum durerile creșteau a mers la Urgență!
Ajuns acolo, foarte precipitată, asistenta l-a întrebat, de ce a venit la Urgență? Venise pentru că se plictisea acasă. Nu?
După toată procedura cu documentele ( care dureaza destul de mult), duduița l-a timis imediat la medicul din interior. După o scurtă consultație, omul nostru a fost pus pe un scaun să aștepte. Ce să aștepte? Nu se știa.
La un moment dat, medicul a început să urle la telefon, din câte se pare la asistenta de afară: „Ce dracu’ mi l-ați trimis și pe ăsta acum aici? (Ăsta era omul nostru). Tu nu ai văzut că am aici o babă care se cacă pe ea? Aia de 100 de ani pe care mi-ați trimis-o pe cap. Ce mai caută și asta prin spital? Are o sută de ani și vine să ne terorizeze aici cu durerile ei. Amu l-ați adus și pe ăsta care precis a băut aseara ca porcul și il doare stomacul.”
Nu știm, cum medicul acela, sau nemernicul acela de medic, e mai potrivită această formulă, a depus Jurământul lui Hipocrate și dacă a înțeles prin acel jurământ, ce înseamnă meseria de medic.
Până la urmă pacientul a fost diagnosticat cu ulcer, din fericire s-a tratat într-o clinică privată. Oare de ce mai plătim atâtea asigurări?
Din păcate tot mai dese asemenea comportamente prin spitalele din România, medici lipsiți de educație, lipsiți de bun simț și de dragoste pentru meseria pe care și-au ales-o.
Puțin respect nu le vom putea cumpăra niciodată cu bani, domnule Doctor.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente