vineri, aprilie 19, 2024
AcasăCosul cu vipereCoș cu VIPere - Nesimțire marca „Podul Decebal”

Coș cu VIPere – Nesimțire marca „Podul Decebal”

Bateie de joc din partea autorităților locale sătmărene, cum mama dracului când peste tot auzi că s-a dat cod roșu de căldură, tu te pui și spargi pentru a șaptea oară podul Decebal și ți traficul paralizat când afară este 40 grade?
În zonă se efectuează lucrări de refacere a traseului rutier, ( că deja unde a fost reparat s-a și stricat) de înlocuire a asfaltului și lărgire a alveolei pentru autovehiculele de transport în comun, astfel încât acestea să nu mai blocheze circulația pe prima bandă de mers în timpul staționării. Fix un floc în fața curului, cu zice românul nervos, pentru că aglomerația se formează mereu pe sensul de urcare dinspre centru și nu invers. De când este acest pod nu a fost aglomerație pe sensul opus.
Bataia de joc nu se oprește aici, după avertismentul dat de prefect, lucrările s-au oprit iar circulația a fost deschisă și pe porțiunea unde a fost decopertat asfaltul, zona fiind extrem de periculoasă pentru că e plin de cratere în care, într-o clipă de neatenție îți poți „buli” baia de ulei.
Podul Decebal, când aud deja sătmărenii de el, ar fugi la o mie de km distanță. A doua vară în care acest pod buclucași dă peste cap sătmarul cu traficul lui cu tot.
No, să nu credeți că doar „gazdele” sunt revoltate, unul de prin diaspora zbiera și coborea ceata de sfinți pe capul fostului primar Coica, e omu’ nu prea era la curent cu cine e actualul primar, ca doar conducea un Benveu cu numere de Anglia și precis nu a fost la vot și a pus ștampila pe Gabor.
Asta e ! Răbdăm, ne coacem și suportam nesimțirea și incompetența autorităților locale care nu sunt în stare să gestioneze lucrările pe un amărât de pod de nici 300 de metri, da să conducă un oraș.
Satu Mare a tras lozul necâștigător de 25 de ani încoace. GHINION, GHINION, GHIONION.

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente