joi, aprilie 25, 2024
AcasăCosul cu vipereÎnmormântare cu bucluc

Înmormântare cu bucluc

Poveste de țintirim: într-o prosperă parohie de lângă Sătmar, a decedat de curând, unul dintre cei mai importanți epitropi ai bisericii.
Familia acestuia, destul de avută, a făcut, de-a lungul anilor, donații importante pentru biserică, drept pentru care părintele paroh nu a vrut să ia niciun ban pentru slujba de înmormântare, în semn de respect și recunoștință față de credinciosul trecut la cele veșnice.
Până aici, toate bune și pioase. Problemele au început în momentul în care preoteasa a apostrofat familia decedatului, în public cum că nu a plătit taxa de înmormântare.
Jignită profund, nora mortului s-a și prezentat la parohie să achite taxa aia pârdalnică.
Ca să-i dea o lecție nesățioasei preotese a scos o bancnotă de 500 de lei și a întrebat dacă este suficient, în condițiile în care taxa legală este de zece ori mai mică.
Cu un tupeu ordinar, flâmânzita aia de preoteasă i-a replicat: „Crezi că este destul? Dar dacă tu așa consideri…Oricum sunteți o familie bogată, care ar putea să fie mai generoasă” și a înhățat, vădit nemulțumită. bancnota.
Ce rost are să mai vorbim despre chitanțe sau alte documente care să nu miroase a evaziune fiscală!
Biata femeie, prăduită în acest josnic fel, a ieșit năucită de la parohie, nevenindu-i să creadă că familia ei, sprijinitoare de bază a parohiei din localitate, a putut fi umilită în felul acesta.
Dacă la această scenă mai adăugăm și amănuntul că preoteasa și-a deschis un magazin de flori și pompe funebre, am putea avea tabloul unui conflict de interese, cât se poate de păgân.
Dar trăim în țara în care trăim, unde astfel de nemernice apucături sunt tolerate, iar de multe ori, biserica a devenit un fel de societate comercială, unde popimea flămândă, își ia din plin tainul.
Și încă un cuvânt, oarecum reparator: părintele, după cum s-a văzut, este un om totuși, cu frica lui Dumnezeu, păcat că imaginea îi este pătată tocmai de preoteasă, care nu obosește să-i tot repete că dacă nu era ea, n-ar fi prins niciodată această parohie atât de bogată!

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente