vineri, aprilie 19, 2024
AcasăDivertisment4 greseli de evitat când te indragostesti

4 greseli de evitat când te indragostesti

cupluindragostitCând te îndrăgostești, parcă toată lumea e a ta, dar ce să vezi… nu e! Tot ce gândești, spui și faci îmbătată de amor se poate întoarce la un moment dat împotriva ta. Iată deci câteva situații pe care ar fi bine să le eviți:

 

Nu minți!
Când ne îndrăgostim, încercăm să ne zugrăvim pe noi însene în cele mai frumoase culori și suntem tentate să cosmetizăm realitatea în fața celui pe care abia l-am cucerit. Totuși, susțin psihologii, nu-ți crea o imagine cu totul falsă pentru a impresiona, nu spune că ești mai tânără, mai școlită sau mai înstărită decât ești. Când adevărul va ieși la iveală, impactul lui asupra relației tale va fi negativ.

 

Nu te izola!
Mai ales femeile procedează astfel: când își fac un iubit, uită că au și prieteni, nu mai sună, nu mai dai de ele la telefon. Sigur că dragostea este prioritară, mai ales la începutul unei relații, dar nu-ți neglija prietenii, căci mai apoi îți va părea rău să-i pierzi. Fă-ți timp, măcar o dată la două săptămâni, pentru o ieșire cu fetele, și onorează-ți astfel și statutul de prietenă, nu numai pe cel de iubită.

 

Nu acapara!
Pentru o zi, două, hai, o săptămână, poate părea romantic să-ți suni iubitul de zece ori pe zi, doar ca să-i auzi vocea, ori să-i lași bilețele cu “te iubesc” în toate buzunarele hainelor și în servietă, dar după un timp apucătura aceasta devine agasantă chiar și pentru cel mai îndrăgostit bărbat. Dozează-ți deci entuziasmul sufletesc și menține aceste mici surprize la nivelul de… surpriză, nu de obicei zilnic.

 

Nu chiuli!
„Azi ne închidem în casă și facem dragoste toată ziua!”. Ok, dar dacă azi nu e sâmbătă, ci luni, angajatorii s-ar putea să nu fie prea îngăduitori cu pofta ta de amor. Rămâi cu picioarele pe pământ și nu uita de îndatoririle profesionale, că trăim vremuri în care, dacă-ți pierzi jobul, nu-i lesne să găsești unul nou. Iar dragostea, se știe, trece și prin stomac.

 

Femeia.ro

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente