vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEconomico-socialAndreea Paul: Investițiile, sumele primite de la UE și profiturile scad vertiginos...

Andreea Paul: Investițiile, sumele primite de la UE și profiturile scad vertiginos în timp ce Ponta joacă baschet cu noi și driblează cu taxele

Andreea-PaulExecuția bugetară după primele cinci luni ale anului 2013 continuă să semnaleze problemele unei economii incapabile să creeze noi locuri de muncă și bunăstare. Cheltuielile cu investițiile, încasările din impozitul pe profit și sumele primite de la UE sunt în scădere accentuată.

Investițiile străine directe sunt în picaj. Avem în schimb 20 de taxe și impozite noi sau majorate de USL care au aruncat consumul individual efectiv al românilor pe ultimul loc în Europa. Aceste „performanțe” nu puteau fi altfel aniversate decât cu un bine-meritat meci de baschet plin de poante. Eu vă propun să aducem parlamentarii la muncă și să discutăm soluțiile opoziției.

Cheltuielile statului cu investițiile au scăzut cu aproape 20% în primele cinci luni ale anului 2013 față de aceeași perioadă a anului anterior. Un buget care pune accent pe investiții în detrimentul cheltuielilor cu personalul duce la creștere economică sustenabilă pe termen lung. Ori, din datele prezentate de Ministerul Finanțelor Publice, cheltuielile de personal cresc cu 19,5%, iar cheluielile de investiții scad cu 19,8%. Adică se întamplă exact invers.

Economia privată gâfâie. Veniturile bugetare obținute din impozitul pe profit sunt în scădere cu 5,3% în primele cinci luni din 2013 față de primele cinci luni din 2012.

Sumele primite de la UE au scăzut cu 4% în primele cinci luni ale acestui an față de primele cinci luni din 2012. Să nu uităm că acest lucru se întâmplă în condițiile în care USL anunțase că se bazează pe o creștere considerabilă a acestor venituri bugetare în anul 2013 pentru a putea face față cheltuielilor.

Investițiile străine directe au scăzut cu 35% în primele patru luni din acest an față de primele patru luni din anul 2012 – un alt semnal negativ, care arată lipsa de încredere pe care o au investitorii străini în România.

România a coborât în acest an pe ultimul loc în clasamentul european al nivelului de trai, luând în calcul consumul individual efectiv. Un alt argument care exprimă buna guvernare USL-istă, nu-i așa? Dacă până acum ne-am menținut pe penultimul loc la nivelul bunăstarii între țările UE, anul acesta am devenit codași, cu doar 48% din media europeană. Privind la vecinii noștri bulgari, unde într-un an s-a înregistrat o creștere cu 5 puncte procentuale a consumului individual efectiv față de România, care a avut o creștere de doar 1 punct, mai marilor țării trebuie să le dea de gândit.

Stimați colegi ai USL, domnule Prim-ministru, după  mai bine de un an de guvernare ați arătat că, pentru dumneavoastră, creșterea economică e un concept străin.

– Mă adresez din postura românului de rând și vă întreb: când veți lua măsuri pentru ca fiecărui român să îi fie mai bine?

– Mă adresez din postura de economist și vă  întreb unde este strategia de creștere economică, unde sunt proiectele din fonduri europene promise, unde sunt investițiile făgăduite?

– Mă adresez dvs. din postura de politician și vă întreb când veți înceta cu teatrul demagogic și veți trece la fapte?

Vă propun să dăm un semnal de seriozitate și să diminuăm vacanța parlamentară  de vară de la două luni la o lună pentru a analiza în regim de urgență soluțiile alternative, principalele proiecte depuse de PDL pentru a salva aceasta țară. E vorba de relaxarea fiscala prin introducerea cotei unice de 12%, diminuarea poverii fiscale pe muncă cu 5 puncte procentuale, scutirea de impozit a profitului reinvestit și creșterea salariului minim pe economie la 1.000 lei, pentru crearea de noi locuri de muncă și pentru stimularea consumului. E vorba de inițiativa legislativă de sprijinire și dezvoltare a întreprinderilor sociale, dar și de cea legată de înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Întreprinzătorului.

Andreea Paul

Deputat de Țara Oașului, Satu Mare

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente