Călin Popescu Tăriceanu, regele fără de țară, calcă tot mai abitir în străchinile în care l-au împins ambițiile sale senecte. În loc să fie satisfăcut că în calitate de tovarăș de drum al PSD a dobândit nici el nu știe cum un os de ros la care nu prea avea de ce să spere, personajul vrea să performeze sărind peste umbra sa care începe să fie din ce în ce mai mică.
O ultimă năzbâtie este inițiativa sa de a nu-l invita pe președintele
Traian Băsescu la festivitățile consacrate aniversării a 150 de ani de la nașterea Senatului românesc. Decizie pentru care aduce un strălucit argument: ”Nu vreau să creăm un moment penibil, ținând cont că președintele României a militat constant pentru un Parlament unicameral, deci(pentru!) desființarea Senatului” Uite așa, pentru că astfel au dorit mușchii excelenței-sale, cică al doilea om în Stat, să-l pedepsească pe cel dintâiul!
Inițiativa a lăsat cu gura căscată pe mai toți colegii din înaltul for peste care împărățește cu voia fraților mai mari personajul, chestiunea fiind fără de precedent în viața publică a României democrate sau mai puțin democrate. Un șef de stat în exercițiu pus la colț de către „supușii” săi este un spectacol extrem de rar, aproape nemaivăzut pe întreg mapamondul.
Poate de aceea șeful grupului senatorilor pedeliști, Dumitru Oprea, a vorbit de un vânt de nebunie ce bântuie prin selectul organism. Iar liderul senatorilor PNL, Puiu Hașoti a observat pertinent că tentativa contravine tuturor cutumelor ce guvernează viața publică a unei țări civilizate. „Ne place sau nu ne place… dar este președintele României și nu are cum să nu fie invitat la această manifestare.” În paranoia sa CPT uită că este președintele Senatului și nu vreo precupeață din vreo piață care își pune mâinile în șolduri și se lansează în imprecații la adresa vecinei de tarabă cu care este nu se știe de ce în dispută și încearcă s-o evacueze din spațiul pieții. Ins care părea să știe ce este comportamentul urban și respectarea manierelor publice, CPT își dă în petic mai rău decât se putea imagina vreodată. Căci în postura în care se află contează prea puțin sentimentele și umorile sale, cât rolul pe care este obligat să-l joace.
De ce face Călin Popescu Tăriceanu acest lucru? Probabil din disperarea că planurile sale se poticnesc unul câte unul. Sau din constatarea că bate pasul pe loc și nu este în stare să „mulțumească” în niciun fel pe cei care l-au pus în funcție și care se vor plictisi în cele din urmă de rateurile sale deposedându-l de darul primit. CPT trebuia să știe adevărul arhicunoscut că puternicii momentului iubesc trădarea, dar detestă pe trădători și că, din acest motiv, nu prea are a se aștepta la prea multă solidaritate și compătimire de la cei care vor de la el rezultate , nu explicații ori jelanii.
Tot ceea ce întreprinde stă hotărât sub semnul eșecului. A eșuat în dezintegrarea PNL, în crearea unui partid alternativ, va eșua și în ultima încercare, cea de a produce un așa-zis grup pentru păstrarea „identității” liberale. Probabil, în sânul PSD. Iar în ceea ce privește candidatura sa ca independent la președinția
României, are șansa de a aduna vreo câteva sute de voturi, incluzând, poate, și cele câteva neveste pe care le-a dus succesiv la Starea Civilă.
Călin Popescu Tăriceanu este un tip plin de morgă și cam atât, care a avut oricum mai mult noroc în cariera sa publică decât a meritat cu adevărat, iar cine pariază pe el va fi cu siguranță decepționat. El este un gen de play-boy care va dobândi mereu doar ce i se va pune pe tavă. Un personaj de vitrină dar care devine din ce în ce mai puțin decorativ. În curând va fi doar o aminitire nici măcar agreabilă a ceea ce a fost odinioară un prim-ministru al României.
Mihail Fodor
