În campania, în general anostăși destul de lipsită de evenimente, pe care o parcurgem, singurele lucrurinotabile și pe alocuri chiar șocante sunt raidurile DNA și ale altor organismecu misiuni similare împotriva cooperativei infractorilor, de toate soiurile șidin toate partidele de pe eșichier. Dacă unii vorbesc de un cutremur, nu estenicidecum o exagerare, ci o radiografie veridică a unei stări de fapt, ceintervine după ani lungi de băltire într-o stare de inerție și amoralism careera cât pe ce să fie identificată cu o trăsătură definitorie a spațiuluimioritic.Ceea ce este indubitabil înaceastă frăție transpartinică a infractorilor este că PSD este campionulnecontestat în ce privește numărul „eroilor” și al gravității faptelor care lise atribuie în panoplia diversă a încălcărilor de lege, moralitate și cutume.De asemenea și în ce privește numărul condamnărilor definitive. Un lucru care agenerat, de altfel, fel de fel de aserțiuni despre o presupusă persecuție dinpartea unor organisme dirijate din umbră de cel care în cugetul armieipesediste este titularul „regimului” (??!!) al cărui sfârșit îl așteaptă cu frenezie.Căci li se pare incredibil și inacceptabil ca, tocmai acum, când beneficiază deo majoritate nevisată și fără de precedent, decât poate în epoca de glorie acorifeului Ion Iliescu, tocmai acum să aiste neputincioși la o decimare fără drept de apel a rândurilor lor.În mintea lor, și nu fără temei,ținând cont de obiceiurile balcanice, a avea puterea ar trebui să însemne a controla,măcar discret, și justiția, așa ca în vremea Rodicăi Stănoiu și a acoliților ei,perioadă în care dreptatea se făcea (sau, mai degrabă, nu se făcea) cu aprobarede la partid, așa cum o dovedesc celebrele stenograme. Atunci când calitatea demembru în ierarhia mai înaltă a partidului conferea automat imunitate față debrațul atunci molatic și ocrotitor al organelor justițiare.Cea mai mare supărare,presupunem, că îi încearcă pe acei „baroni” care au contribuit nemijlocit laascensiunea liderului suprem de azi, V.V. Ponta, cum îl alintă (încă)președintele Băsescu. În mintea și inima acestora VVP dă dovadă de o cumplităingratitudine și lipsă de simțire pentru dramele lor, de vreme ce, cred ei aști, nu face mai nimic, în afara unor declarații de circumstanță pentru a-isalva din ghearele nemiloase ale justiției, musai, băsiste.
„Păi așa ne fusevorba?”, par ei a clama din toți rărunchii. „Tu stai bine, mersi, la PalatulVictoria, te pregătești pentru Cotroceni și noi umplem pușcăriile?” Și, la drept vorbind, cam așa stau lucrurile.Supărarea este atât de mare,încât dă înclocot, inclusiv prin devoalarea preparativelor pentru preluareapartidului în epoca post-Ponta. Cam prematur, după cum constată acesta, simțindmai ales că operațiunea se prevede și în ipoteza câștigării alegerilor și încea a pierderii acestora. În consecință, spre pedepsirea lor a promulgat chiar niște”autosuspendări” în partidul care-l păstorește încă.S-ar putea spune că pesediștiiau primit ce și-au pregătit cu o doză bună de inconștiență. Căci Victor Ponta eun lup tânăr, care în virtutea intereselor lui este gata să calce pe oricinecare ar sta în calea ascensiunii sale.
E suficient de cinic și lipsit de sentimentalismeca să se împiedice de niște cadavre politice care pot să fie pietre de moară întraiectul pe care-l întrevede pentru sine. În atingerea țintelor sale nu are nicitată (socru), nici mamă. El nu este vreun fel de Iliescu cald și îndatoritor cumilitanții din propria tabără. Atunci când și dacă va de deține și mai multepârghii de putere, nu va ezita să le folosească în privința augmentării proprieiputeri și imagini.Aceiași baroni simt cu groază călucrurile se vor perpetua și în cazul că Ponta va câștiga partida. Ba, chiar căsituația s-ar putea agrava pentru ei. Mai ales că , în afara poveștii
cu ofițerul acoperit, Ponta nu prea pare șantajabil. Și atunci când va avea deales între imaginea sa de lider euro-atlantic și confortul foștilor acoliți, va alege exact ceea ce doresc ei mai puțin. Este extrem de probabil că ”prigoana”va continua neabătută.Acum însă nu mai au nimic defăcut. V V Ponta este lansat pe orbită și nu mai este cale de întoarcere. Dacăpierde, poate fi chiar mai rău. Afurisită dilemă, din care vorba lui Caragiale,nu prea există ieșire. Oricum entuziasmul lor pentru cauză este la cote destulde scăzute.
Mihail Fodor
