Situația generată de agresiunea nici măcar prea abil mascată a Rusiei împotriva Ucrainei devine pe zi ce trece tot mai îngrijorătoare.
Dacă până la un loc s-ar fi putut crede că poftele anexioniste și arătarea mușchilor de către dictatorul de la Moscova se vor fi isprăvit o dată cu transferul peninsulei Crimeea către Măicuța Rusia, azi constatăm că succesul relativ al acestei operațiuni n-a făcut decât să stimuleze și mai mult regăsirea veleităților imperiale ale „eroilor” în cauză. Cum s-ar putea spune, în spiritul înțelepciunii ancestrale, „Pofta vine mâncând.” Mai ales atunci când ea nu se lovește de o stavilă prea fermă.
Astfel, ne-a fost dat să auzim ceea ce nu credeam să ne mai audă urechile în acest secol, cică al păcii și cooperării, cel puțin în spațiul euro-atlantic, anume, niște amenințări cu folosirea armelor de distrugere în masă, de către același Putin, care a uitat, se pare, de orice rațiune și auto-control.
Aflat într-o tabără de tineret (?) de pe malul unui lac de lângă capitala moscălească el s-a trezit luat de un val de „eroism” și iresponsabilitate evocând, nici mai mult, nici mai puțin, amenințarea că, la o adică, Rusia își va folosi armamentul nuclear împotriva acelora care au curajul de a se pune cu ea. „Vreau să vă reamintesc, dixit Putin, că Rusia este una dintre cele mai importante puteri nucleare”. Uite așa, să moară toți dușmanii.
Se pare că, asemenea tuturor dictatorilor, liderul de la Kremlin a ajuns pe punctul în care este atins de paranoia, pierzând sensibil conexiunile la realitate și trăind din ce în ce mai mult în lumea paralelă a viziunilor de grandoare legate de importanța și rolul propriei personalități, care în mintea sa covârșește totul. Pesemne, el deja se consideră vreun Superman atotputernic, adulat necondiționat de toți supușii săi și în măsură să dicteze întregii lumi ce și cum să facă pentru a fi în acord cu vrerea sa.
El uită, printre altele, că și Ucraina a fost o putere nucleară și că a consimțit la propria dezarmare în schimbul unor garanții de securitate inclusiv din partea Rusiei, garanții care astăzi sunt călcate în picioare de bocancii invadatorilor din țara vecină și (ne)prietenă. Dar când au valorat tratatele ceva pentru dictatorii din veac?
În acest context se pune în chip legitim și destul de presant, mai ales pentru cei din vecinătatea imediată, întrebarea despre limitele acestei atitudini imperiale regăsite ale Moscovei. Unde și când se va opri Putin? Nu va vrea, în cele din urmă, să refacă din temelii fosta Uniune Sovietică, sau poate fostul lagăr sovietic, cu toate țările satelite, printre care și România? Căci nostalgia după aceste vremuri de glorie este cultivată fără prea multe menajamente în Rusia de astăzi. Oare tupeul și inconștiența unui dictator orbit de mania propriei grandori, dublată de ezitările și politicile de compromis ale Occidentului vor fi suficiente pentru a întoarce lumea cu susul în jos? Ce-i drept exemple s-au mai văzut.
În orice caz, asemenea declarații și atitudinea în teren a militarilor și paramilitarilor dirijați și finanțați de ruși argumentează că situația este extrem de serioasă și că feluritele paleative încercate până acum nu sunt remedii eficiente. Dacă noua Europă nu vrea să devină în cele din urmă, parțial sau în totalitate, o gubernie rusească, ar face bine să se mobilizeze, să se acomodeze cu gândul că va trebui să mai renunțe, măcar o vreme la deliciile confortului și traiului așezat și să acționeze mai decis împotriva foamei expansioniste a imperiului euro-asiatic.
Desigur, nu e cazul, cel puțin deocamdată, să ne gândim la război, cu atât mai puțin la unul nuclear. Deși nici șantajul cu aceste arme ale piticului nuclear nu trebuie acceptat. Să ne amintim doar de criza rachetelor din Cuba.
Dacă Putin vrea să moară împreună cu noi, să murim împreună! El, oricum, are ceva mai mult de pierdut.
Până una alta trebuie folosită mai hotărât arma economică, pentru că din acest punct de vedere Rusia a fost și este și acum un uriaș cu picioare de lut. Iar rușii trebuie să fie închiși în propria lor redută, prin refuzul generalizat al vizelor către Occident. Să viziteze China și Coreea. Să vedem cât o să suporte noua protipendadă rusă acest regim. Și cât de tare se va dovedi Putin în raport cu frustrările poporului rus supus la inerentele privațiuni ce se vor naște de aici. Inclusiv, foamea și setea.
Vor trebui însă pentru acestea decizie spirit de sacrificiu. Și poate va trebui să răbdăm puțin frig la iarnă. Dacă însă nu ne asumăm asemenea riscuri, ar trebui de pe acum să începem să învățăm, în loc de limba engleză, frumoasa limbă rusă. Unii nici n-au uitat-o.
Mihail Fodor
