Se vorbește mult în ultimele zile despre o iminentă ori mai puțin iminentă schimbare a executivului condus deVictor Ponta. Toată lumea pare să fie de acord că se va întâmpla așa-ceva,cândva , cumva, fără ca să se întrevadă cu suficientă claritate și modalitatea previzibilă în care acest lucru se va produce, scenariile în acest sens fiind pe cât de diverse, pe atât de cețoase.Problema care se pune este în primulrând legată de temeiurile acestei posibile schimbări. Adepții încremenirii înactualul proiect de guvernare consideră, oarecum justificat, că n-am avut decâtalegeri prezidențiale și că, prin urmare, bazele pe care s-a format actualulexecutiv au rămas intacte. Că executivul a fost desemnat, în principiu pentru o legislatură de patru ani și că opțiunea pentru Klaus Iohannis, nu înseamnă în mod necesar și un vot de neîncredere pentru guvernul Ponta. Așa ar fi, dacă n-ar exista faptul că Iohannis a avut drept contracandidat pe actualul premier,Victor Ponta, care, fie și indirect, a primit blamul a șase milioane și cevadin votanți și împrejurarea ar genera o obligație măcar morală a unei demisii.Să ne reamintim înacest context tapajul permanent la adresa lui Traian Băsescuprivind cele 7,5 milioane de votanți împotrivă la referendumul de neuitatpentru demiterea sa, din motive de-a pururi obscure.Pe de altă parte, este adevărat șică nu putem după fiecare sesiune de alegeri să punem în discuție tot eșafodajulputerilor și funcțiilor din stat. Actorii publici trebuie să învețe săcoabiteze și să conlucreze, indiferent dacă agreează sau nu culoarea ochilorsau orientarea politică a partenerilor lor de guvernare. Adică, altfel, deexemplu, decât s-a întâmplat cu ocazia festivităților și recepției oficiale cuocazia Zilei Naționale. Cine are umori de gospodină ofticoasă să nu seangreneze în politică. În orice caz, ar fi bine să se revină la simultaneitateaalegerilor legislative și prezidențiale pentru ca în viitor să ne scutim deasemenea tărăboaie și scandaluri.Se pune apoi chestiunea cine arputea sau ar fi oportun să preia cârma guvernării. Un alt guvern PSD ar prezumariscul de a fi aceeași Mărie cu altă pălărie, poate ceva mai fotogenică, dar care,cu siguranță, în consens cu un Parlament învechit în rele, ar perpetua cele maimulte dintre tarele actualei guvernări, adâncindu-le. Un guvern al opoziției, recte alPNL, care nu s-ar putea întemeia decât pe o majoritate improvizată, bazată petraseiști și pe oportuniști, ar avea și el toate șansele să reediteze multe dinrelele antecesorilor, producând astfel o uriașă dezamăgire electoratului. Ar fiun guvern slab, cu o majoritate fragilă, incapabil să întreprindă reformele șimăsurile radicale necesare unei redresări a situației. Ar avea toate șansele săreediteze istoria dramatică a cabinetului Boc, dând în final PSD o uriașă șansăde redresare pentru 2016.Alegerile anticipate ar fi o altărisipă de timp,bani și energie, demnă de cauze mai bune. A nu întreprinde nimicar însemna însă tot o afrontare a electoratului care s-a pronunțat pentru o schimbare radicală. Nu neapărat în favoarea actualei opoziții, ci împotriva unui mod de a face politică caracteristic întregii clase politice de astăzi.Însumând cele de mai sus șiadăugând și faptul că, în chip concret, nici puterea, nici opoziția nu prea auinteresul de a se perpetua ori de a se înghesui acum la guvernare, soluțialogică, serioasă și promițătoare pentru toată lumea ar fi cea a unui guvern apolitic,de tehnocrați, de conivență cu noul președinte și cu principalele partideparlamentare. Un guvern care ar administra eficient țara și, mai mult de-atât,ar întreprinde ceea ce este necesar pentru a da niște direcții strategice mersului pe mai departe al României în situația destul de complicată în care segăsește la ora actuală.Ar fi o binevenită perioadă dearmistițiu în care cei aflați în competiție și-ar putea obloji rănile, ar avearăgazul de a se reorganiza și de a se pregăti pentru confruntarea din 2016,fără isterii și războaie prelungite și inutile. Oare ar fi atât de greu să se iasămăcar o dată din inerțiile păguboase în care ne-am complăcut vreo două deceniiși mai bine?
Mihail Fodor
