vineri, martie 29, 2024
AcasăEditorialSuccesorul lui Dănuț

Succesorul lui Dănuț

editorialjsmkPartidul lui Dan Diaconescu se dezintegrează, exact cu viteza cu care a fost făcut. Dezertarea lui Tudor Barbu, unul dintre liderii cât de cât credibili, la Partidul Conservator, subțiază și așa străvezia trupă pepededistă.

Ecuația neantizării formațiunii diaconesciene a fost cât se poate de simplă: dacă o televiziune crează un partid, închiderea acesteia va duce la dispariția partidului, și cu asta, basta!

Nu mai stăm să discutăm cum de se face că o simplă televiziune         marginală poate crea în România o adevărată mișcare politică. Maturitatea electoratului nostru nu poate trece nicicum de un prag infantil și s-a dovedit că orice cioflingar care devine „vizibil” poate suci mințile – destul de puține – ale unui însemnat număr de alegători.

Pericolul unor astfel de deviații politice nu este însă îndepărtat. Există în marea masă a alegătorilor un soi de frustrare adâncă.

Învățați din campanie că pleacă ticăloșii ăștia și vin îngerii salvatori, românii așteaptă de la aleși să le rezolve toate problemele.

Puțini se gândesc însă, că nimeni nu poate pocni din degete și de a doua zi să curgă laptele și mierea. Populismele din campanie nu au nicio legătură cu realitatea dură.

Până la urmă, toți știu asta: și cei are oferă o plasă cu de-ale gurii, precum și cei care le înșfacă repede. Dar peste acest mic troc, oamenii mai așteaptă plasa aceea, dacă s-ar putea, în fiecare zi.

Mulți își imaginează că există undeva un munte ascuns de bani și o să vină alde Dan Diaocnescu să împartă la popor câte 20.000 de euro pe căciulă.

Că peste 14 % din populația țării a crezut dobitocia asta, nici nu ar trebui să ne mai mire. Doar suntem o țară de asistați, unde munca este privită cu dispreț, unde slujba cinstită este considerată un fleac sau chiar o umilire.

Prăbușirea PP-DD este până la urmă consecința firească a focului de paie. La drept vorbind, Dan Diaconescu și-a epuizat toate trucurile iar scamatorile sale, oricât de ingenioase ar părea, nu mai pot face vreun rău cuiva.

Dar până la urmă, acest partid de televizor, nu-i decât o ipostaziere a mundanului azvârlit în sferele Puterii. Ne putem trezi oricând cu un alt individ, posesorul unei carisme bine jucate, care să-i vrăjească pe cei nemulțumiți, cu alte promisiuni deșănțate.

Proliferarea unor astfel de partide nu este altceva decât semnul cel mai sigur al lipsei de maturitate politică, a ineficienței exercițiului democratic.

Până la urmă, am putea spune: dă-le pace, că nu-i bagă în seamă nimeni. Numai că istoria ne învață că lucrurile nu stau deloc așa. Înainte de marea criză economică declanșată în 1929, minusculul dar vocalul partid al lui Adolf Hitler, de abia a adunat 2, 5 %,  ca în 1933, când criza ajunsese pe culmi insuportabile, să câștige alegerile.

Nicio clipă nu trebuie să uităm că Hitler și partidul său satanic au ajuns la Putere prin alegeri libere, spunându-le germanilor ceea ce voiau ei să audă.

Care au fost costurile acestei decizii greșite, nu poate evalua astăzi nimeni dar măcar învățăturile unei astfel de distorsiuni ar trebui să ne țină mințile treze.

Și astăzi în România, ca și atunci în Germania s–a pornit de la demonizarea clasei politice. Hitler vorbea despre ineficiența Parlamentului, despre corupția politicienilor și mulți au votat cu frenezie „schimbarea”. Aceștia voiau să scape – odată și pentru totdeauna – de clasa politică murdară și cupidă.

Schimbare a fost dar s-a dovedit încă o dată că s-a schimbat un lucru cu defecțiuni evidente, cu unul criminal și monstruos de-a dreptul, care a dus – în final – la distrugerea efectivă a Germaniei dar și a celorlalte țări beligerante.

Nu vreau să fac vreo comparație între Germania de la începutul anilor 30 ai secolului trecut, și România acestui început de veac.

Vorbesc aici doar despre unele mecanisme malefice care s-ar putea insinua și apoi activa, în fragila și precara noastră lume politică.

Avem o clasă politică extrem de vulnerabilă, sistemul democratic din România este foarte departe de coagulare. Societatea civilă este doar una de fațadă, fără urmă de impact în conștiința generală.

Și într-un asemenea climat, este posibil orice. Și atunci aventura poltică a lui Dan Diaconescu ar putea deveni sinistrul preludiu al dezlănțuirii unei alte forțe politice care hibernează încă în așteptarea „încălzirii” evenimentelor, ca să scoată repede capul.

Încotro se vor îndrepta „pierduții” lui Dănuț, cei aproape 15 % dintre alegători, iată o întrebare care ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei aflați acum la butoanele de comandă ale nației…

Așa că nu de Dan Diaconescu ar trebui să ne temem, ci de posibilul său succesor. Care ar putea fi de o mie de ori mai periculos!

Felician POP

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente