vineri, martie 29, 2024
AcasăEditorialEditorial - Tele-drama Robert Turcescu merge mai departe

Editorial – Tele-drama Robert Turcescu merge mai departe

Continuă neabătut tele-drama avându-l ca protagonist pe reputatul (până înprezent) jurnalist Robert Turcescu. Dacă ar fi știut ce vâlvă va generamărturisirea sa, făcută inițial pe blog-ul personal, apoi la televiziune, îndirect și la oră de vârf,cum se spune, probabil ar fi ales mai degrabă sătacă. Sau, cine știe, poate dimpotrivă.

Interpretările comentatorilor, mai avizați sau mai de ocazie au mers pe opaletă extrem de largă și laxă, de la ipoteza că totul este o farsă, până laaceea că „Robert” și-a pierdut uzul rațiunii, sau poate chiar mințile, băgândfără veste în ceață o națiune întreagă cu niște povești neverosimile.

Între aceste extreme, s-a povestit cam tot ce se putea povesti: prezumția unui șantaj la care tot niște servicii ori neprieteni de ai sus-numitului aurecurs pentru a-l neutraliza, ideea unui scenariu având în vedere deconspirareaaltui ipotetic ofițer acoperit care s-ar găsi printre candidații pentruCotroceni și, mai puțin, posibilitatea ca lucrurile să stea într-adevăr așa cumle prezintă Turcescu, adică o criză legată de incompatibilitatea doar morală,nu legală, dintre calitatea de jurnalist independent și cea de ofițer acoperit,la ordinul și în solda unui serviciu secret. Fie el și democrat și bineintenționat.

Disputa a fost firește viciată de semnificațiile partizane alepreopinenților, în funcție de situarea lor pe pozițiile politice agreate saurepudiate de ziarist. Mulți bucurându-se copios pentru necazul în care a căzutacesta, din motive de ostilitate funciară sau de rivalitate perenă. Prea puțineglasuri au exprimat sentimente de solidaritate ori, măcar, înțelegere. „Așa-itrebuie, că prea a fost colțos!” au părut mulți a zice. Oricum, subiectul s-a lățit extrem de mult în spațiul public riscând săfrizeze prin exces, derizoriul, precum celebra poveste a Elodiei. Ce-i drept, ocontribuție esențială în această direcție o are chiar Turcescu, însuși, cares-a străduit parcă să înfățișeze o poveste atât de neverosimilă, încât nu poatedecât să nască speculații nesfârșite și fatalmente redundante. Aproape unvacarm.

Nimeni nu l-a obligat pe R.T. să facă mărturisiri. Dacă numai judecătorul(??) poate să aprecieze, trebuia să se confeseze doar lui. Dacă nu putea sau nuvoia să-și probeze afirmațiile cu dovezi credibile, nu trebuia să vină cu nișteprobe ridicole, limitându-se la ideea principală a mărturiei.

La cele de mai sus se adaugă și o legislație confuză și contradictorie dinmulte din multe puncte de vedere. De exemplu: Calitatea de ofițer acoperit estelegalmente incompatibilă cu cea de politician, magistrat, etc. Dar identitateaofițerului acoperit e secretă. Atunci cum și cine probează incompatibilitatea?Apoi: Identitatea acestora este secretă inclusiv pentru directorii serviciilorși chiar pentru președintele țării. Adică, nici aceștia nu ar fi personajesigure din punct de vedere informativ. Atunci cine sunt cei demni de încredere?Numai ofițerii operativi ai acestor servicii? Își poate imagina cineva că EdgarHoover, marele director al FBI, sau președintele SUA nu-și cunoșteau propriispioni? Bizar! Se naște din nou întrebarea despre cine conduce, de fapt, țara.

În situația dată, orice ipoteză seîmpotmolește în lipsa unei argumentații raționale. Nu facem altceva decât săbatem apa-n piuă, de dimineața, până seara și viceversa. Oricum am suci-o neîntoarcem la premisa că toată povestea este de o absurditate flagrantă care telasă cu mintea în beznă cu atât mai abitir, cu cât încerci s-o explici maibine.

Singura soluție ar fi, poate, să facem o pauză până în momentul în care vorsurveni fapte și detalii de natură să dezlege misterul, care poate nu este atâtde semnificativ, cât ne pare acum.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente