vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorialEditorial - Toamna iluziilor

Editorial – Toamna iluziilor

editorial-300x270S-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.

Unii dintre candidați, obișnuiți cu meteahna românească de a-și asigura din start un mic avantaj, au intrat oficial în campanie, vineri, 9 noiembrie. De fapt, debutul lor în arena electorală s-a consumat mult mai devreme, dorind cu ardoare să-și maximizeze șansele.

La Satu Mare, din cauza structurii etnice a populației, în anumite colegii, lupta pare tranșată de la bun început, însă factorii determinanți ce pot modifica această previziune, mobilizarea sau demobilizarea electoratului, pot conduce la surprize de proporții, transformând iluziile în decepții, funcție de gradul de implicare al celor ce se află în spatele candidatului.

 Sistemul uninominal s-a dovedit încă de la prima lui apariție, în 2008, o schimbare a formei, dar nu a fondului, deci un obstacol al celor ce cred într-o confruntare corectă spre beneficiul țării.

De departe, cea mai interesantă luptă, probabil, și cea mai disputată, va fi în Colegiul 1, pentru Senatul României. Reeditarea bătăliei din 2008, când câștigătorul moral, Petre Mureșan, a rămas în afara Parlamentului, în urma redistribuirii, locul acestuia fiind luat de pesedistul Valer Marian, va aduce în fața electoratului o confruntare pe viață și pe moarte între un om al faptelor, cu frică de Dumnezeu, și unul al vorbelor, Valer Marian.

În Colegiul 2 pentru Senatul României, adevărata luptă se va duce între candidații UDMR, USL și ARD. Președintele interimar al UDMR, tânărul Pataki Csaba, având în spate un electorat etnic, disciplinat, are șanse mari să-și adjudece fotoliul de senator, însă competiția va fi mult mai grea, în contextul în care îl are de înfruntat pe academicianul Virgil Enătescu, o somitate a medicinii românești, unul dintre cele 500 de genii recunoscute ale umanității, cel care în prodigioasa lui carieră e arhicunoscut chiar și de maghiarii din colegiu, mulți dintre ei fiind chiar printre pacienții  renumitului psihiatru. Nu trebuie neglijat nici candidatul ARD, omul de afaceri Sorin Ghilea, cel care s-a remarcat ca politician versat, având initiațive lăudabile în calitate de consilier municipal.

La Camera Deputaților, lupta cea mai interesantă va fi în Colegiul 1 “Oaș”. Andreea Paul, candidatul ARD, îl va avea de înfruntat pe Nicolae Bura, reprezentantul USL.

După scoaterea din joc a deputatului Gheorghe Ciocan și înlocuirea acestuia cu fostul primar al Negreștiului, competiția este deschisă oricărui rezultat. Totuși, datorită multiplelor sale calități, o creditez cu prima șansă pe Andreea Paul.

În Colegiul 2, minstrul Ovidiu Silaghi , reprezentantul USL, se va confrunta cu cel al ARD, Sergiu Băbășan, însă era cât pe ce să participe, “pur întâmplător”, un competitor cu același nume ca al ministrului, din partea PRM, situație ce ar fi generat confuzii în sânul electoratului, o parte din voturile electoratului USL, ducându-se, din greșală, spre misteriosul peremist.

În zona Codrului, în Colegiul 3, va fi o luptă “care pe care”, veteranul pedelist Ioan Mihalca, fost candidat în același colegiu în 2008, reprezentând ARD-ul, se va înfrunta cu Octavian Petric din partea USL, însă în ecuație va intra pe acest front, Codruț Todoran, candidatul PP-DD, cel care poate muta centrul de greutate dintr-o parte în alta.

În Colegiile 4 și 5, zone reprezentate în Parlament de UDMR, înclin să cred că votul va fi pur etnic, fapt pentru care deputatul Buda și-a asigurat viitorul pentru câțiva ani, obținând un post în CNA, fiind conștient că nu poate ocupa din nou un fotoliu de deputat.

De fapt, în politică, din patru în patru ani, în numele schimbării, nu se schimbă nimic, iluziile noastre dovedindu-se deșarte. Din pricina asta lucrurile merg așa cum merg, adică din rău în mai rău!

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente