vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEducatie&CulturaDramaturgul Matei Vișniec va pune în scenă două spectacole la Satu Mare...

Dramaturgul Matei Vișniec va pune în scenă două spectacole la Satu Mare

matei visniecTeatrul de Nord organizează în zilele de 21 și 22 iunie 2013 o importantă manifestare culturală, menită să marcheze prezența reputatului om de teatru Matei Vișniec la Satu Mare, cu următorul program:

Vineri, 21 iunie, ora 19.00, Sala Mare – “Paparazzi”, regia Ovidiu Caița

Sâmbătă, 22 iunie, ora 17.30, Sala Curcubeu – întâlnire cu dramaturgul Matei Vișniec, ora 19.00, Sala Mare – “Cuvântul progres spus de mama sună teribil de fals, Trap Door Theatre – Chicago”.

PAPARAZZI sau Cronica unui răsărit de soare avortat – Regia: Ovidiu Caița. Decorul și costumele: Eliza Labancz. În distribuție: Distribuția: Ciprian Vultur, Alexandra Odoroagă, Ionuț Mateescu, Dorin C. Zachei, Andreea Mocan, Stelian Roșian, Radu Botar, Vlad Mureșan, Raluca Mara și Andrei Soponar.

În “Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat” se succed caleidoscopic fragmente de viață într-o lume amenințată de apocalipsă. Apariții bizare, personajele lui Vișniec sunt ființe inconsistente, devitalizate, incapabile de comunicare, blocate într-o lume haotică… și totuși atât de frumoasă. Vă invităm într-un univers hipersensibil, poetic, seducător, tragic și înspăimântător în care descoperim cât de fragilă este umanitatea din noi atunci când e pusă la încercare.

PAPARAZZI 2 Ionut Mateescu, Andreea Mocan, Dorin C. Zachei

Durata spectacolului: 2 ore

Preț bilete: 18 lei, 12 lei pentru elevi, studenți, pensionari

Sâmbătă, 22 iunie, ora 19.00 – Teatrul de Nord, Sala Mare – “Trap Door Theatre – Chicago”

THE WORD PROGRESS ON MY MOTHER’S LIPS DOESN’T RING TRUE

“Cuvântul progres spus de mama sună teribil de fals” de Matei Vișniec

Traducerea: Joyce Nettles

Regia: Szabo K. Istvan

Distribuția: Antonio Brunetti, Wladyslaw Byrdy, Malcolm Callan, Simina Contras, Kevin Cox, John Kahara, Beata Pilch, Nicole Wiesner

Decor: Mike Mroch

Costume: Bisa Dimitrova

Muzica: Ovidiu Iloc

Lumini: Richard Norwood

Sunet: Sam Lewis

Regia tehnică: Allison Raynes

Machiaj: Zsófia Ötvös

Recuzită: Meredith Miller

Graphic Designer: Michal Janicki

Dramaturg: Milan Pribisic

CUVANTUL PROGRES SPUS DE MAMA Trap Door Chicago (8)

“Trap Door Theatre prezintă memorabila piesă a lui Matei Vișniec Cuvântul progres spus de mama sună teribil de fals. Regizorul invitat István K. Szabó (director artistic al Teatrului Maghiar Szigligeti Oradea) surprinde semnătura suprarealistă comică/tragică a acestei piese zguduitoare care cercetează iadul mitului refugiatului, un spațiu metafizic în care cineva este într-o continuă fugă, dintr-un loc unde nu mai are nimic spre un loc care nu îi oferă nimic. După ce și-a pierdut fiul în război, un cuplu exilat revine la ce a rămas din casa lui și încearcă să se adapteze la o viață nouă, alături de noi vecini și sub un nou regim. Măcinați de durerea lor nemângâiată, cei doi pornesc în căutarea trupului fiului lor pentru a-l îngropa cum se cuvine.  Prezentat de ansamblul Trap Door Theatre, această producție câștigătoare a numeroase premii este “implacabil provocatoare, incredibil de frumoasă și vă poate bântui pentru mult timp.” Justin Hayford, The Chicago Reader. Spectacol în limba engleză cu traducere în limba română.

Prețul biletelor: 20 lei pentru adulți, 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente