joi, martie 28, 2024
AcasăEducatie&CulturaLuni începe cea de-a șaptea ediție a Festivalului de teatru RotarAct

Luni începe cea de-a șaptea ediție a Festivalului de teatru RotarAct

În sala de conferințe a Teatrului de Nord Satu Mare a avut loc miercuri, 29 mai o conferință de presă la care au participat regizorul Andrei Mihalache, președintele Rotaract Club Satu Mare, Anca Moldovan și vicepreședintele George Hotca. Cei trei au prezentat detalii despre cea de-a șaptea ediție a Festivalului de teatru RotarAct care va avea loc la Satu Mare între 3 și 6 iunie.

conferinta rotaract

Potrivit vorbitorilor, Festivalul de teatru RotarAct se adresează tinerilor pasionați de actorie care doresc să se afirme în acest domeniu. Competiția se va desfășura între 3 și 6 iunie, fiind organizată de Rotaract Club Satu Mare în colaborare cu Rotary Club Satu Mare și Teatrul de Nord. Cu fiecare ediție, organizatorii încearcă să aducă tinerii cât mai aproape de conceptul competiției, performanței și provocării în domeniul artei dramatice. Vor participa 25 de trupe de teatru de la diverse instituții de învățământ.

Prima piesă din ediția 2013 va fi jucată luni, 3 iunie de la ora 15.00. Reprezentațiile se vor ține în Sala mare a Teatrului de Nord și în Sala Studio. Festivitatea de premiere va avea loc joi, 6 iunie de la ora 19.00. Anul acesta vor fi jucate piese grele și inovative. Distincțiile se vor acorda celui mai bun actor, celei mai bune actrițe în rol principal și secundar, și celui mai bun spectacol la categoria la care au participat: gimnaziu, liceu și one-man-show. Premiile vor consta în bani, iar pentru cel mai bun actor al festivalului, premiul va fi un sejur.

Regizorul Andrei Mihalache a apreciat că tinerii care încep teatrul încă din gimnaziu și liceu vor avea un mare avantaj în viitor deoarece în toate meseriile este nevoie de puțină „actorie”, de la vânzători la profesori, chiar până la șefi de șantier. “Există o doză foarte mare de actorie în cele mai multe profesii, o dedublare peste tot, un joc de rol pe care trebuie să-l ai în orice meserie în care te raportezi la alți oameni. Prin teatru, chiar la acest nivel, se dezvoltă foarte bine orice personalitate, chiar dacă nu vor ajunge să trăiască din meseria de actor. Tinerilor implicați în proiectul Rotaract li se deschid anumite uși, pe care altfel poate le-ar ignora. De asemenea, le dezvoltă abilitatea de a munci în echipă, iar relaționarea cu ceilalți va fi alta după ce au făcut parte dintr-o echipă de teatru. Acestea ar fi cele mai importante beneficii ale festivalului pentru tinerii participanți. Eu țin să-i felicit pe cei din Rotaract că pentru că sunt harnici, frumoși și deștepți. În fiecare an sunt alții și festivalul este la fel de viu și acum”, a declarat Andrei Mihalache.

Vicepreședintele Rotaract Club Satu Mare, George Hotca, a adăugat că un plus al manifestării este acela că are printre altele rolul de a-i reține în Satu Mare pe tinerii pasionați de teatru, lucru de altfel destul de greu de realizat. La Satu Mare, clubul de teatru RotarAct are 20 de membri cu vârste între 18 și 30 de ani, dintre aceștia o parte urmând la toamnă să plece la facultate în alte orașe. Anca Moldovan, președinta Rotaract Club Satu Mare a anunțat că în primăvara anului viitor vor avea loc interviuri pentru cooptarea de noi membri. Clubul de teatru RotarAct caută tineri descurcăreți, cu abilități de lider, cu rezultate bune la școală și care să știe să lucreze în echipă. „Rotaract înseamnă leadership și voluntariat”, a încheiat George Hotca.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente