Joi, 16 mai, de la ora 15.00, în Galeria de Arte Plastice a Primăriei Municipiului Satu Mare a avut loc vernisajul expoziției “Festival de vară”. Expun 35 de pictori membri ai Asociației Artiștilor Plastici “Casa Creației Sătmărene” un număr de 100 de lucrări.
La eveniment au participat și au adus numai cuvinte de laudă expozanților Gergely Csaba, președintele Asociației Artiștilor Plastici “Casa Creației Sătmărene”, viceprimarul Radu Roca din partea instituției gazdă, Mircea Deac, director al Școlii de Arte Satu Mare, precum și Varga Maria din partea aceleiași instituții.
Programul artistic a fost susținut de grupul vocal de muzică gospel „Joyful” al Școlii de Arte Satu Mare, compus din Covaci Tünde, Pop Szóváti Melinda, Merk Annamária, Süveg Emese, Szóródi Éva, Némethi Judit, Cheovari Ciprian, Nevezi Péter, Süveg Károly, Némethi Sándor, Orbán István, acompaniați și dirijați de profesoara Budean Mihaly Judit.
Expun membrii Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, 35 de artiști plastici cu 100 de lucrări: Guga Margareta (ulei), Foris Ecaterina (ulei), Estan Ecaterina (ulei), Podolyák Vilmos (ulei), Bakos Károly (ulei, acryl), Lakatos Miklós (ulei), Sălăjan Cătălin (metaloplastie), Gergely Csaba (ulei), Cherecheș Alexandra (grafică), Jenei Gréta (ulei, acryl, grafică), Vidami Klára (ulei), Keresztesi Monica (ulei, grafică), Szodoray Parádi Hajnalka (grafică), Reisz Tamás (ulei), Belánszky Demkó Beáta (ulei), Pop Ștefania Adela (ulei), Nyárádi Enikő (ulei), Moldovan Cristina (pastel), Păduraru Giorgiana (acryl), Ciubotaru Tamara (ulei), Buze Corina (pastel), Sabău Vasile (ulei), Sabău Maria (acuarelă), Vass Csaba (pastel), Țenț Aurel (ulei), Tillinger Ștefan (ulei), Nicoară Ștefania Stanca (ulei), Ghitta Silvia (frivolite, goblen), Dragoș Vasile (sculptură), Foris Iosif (sculptură), Kóter Vasile (sculptură), Pastor Mihaela (măști), Póti Orsolya (foto), Szekeres Szabolcs (foto), Moldovan Brândușa Adelina (ulei).