1. Joci Primarul în spectacolul ”Revizorul”. Care sunt dificultățile construirii acestui personaj?
În primul rând, țin să spun că mă bucur de întâlnirea cu acest text și cu acest personaj. Da, este un personaj cu un parcurs complex, dar clar și ofertant pentru un actor. Puterea, mârlănia și aroganța definesc punctul de plecare al Primarului, ca la final să se regăsească umilit, batjocorit si singur. Motivul: o farsă pe care propriile sale slăbiciuni o alimentează și o completează. Între Cătălin Mareș, omul, și Primar, personajul, diferențele sunt uriașe. Aș putea spune că nu avem niciun punct de intersecție, ceea ce face ca munca mea de căutare să ajungă foarte adânc în psihicul și sufletul propriu. Resursele și motivațiile acestui personaj există în fondul fiecăruia dintre noi, diferența fiind că nu toți am ales să devenim niște Primari ai lui Gogol.
2. Cum ai defini un partener de scenă bun?
Cred că un partener de scenă nu are cum să nu fie bun. Atâta timp cât toți actorii distribuiți construiesc împreună un spectacol, implicit ei se susțin, se ajută și se motivează reciproc. „Barca” spectacolului trebuie să rămână în echilibru pentru a ajunge la destinație. Altfel va trebui să înotăm, fiecare pentru sine, și vom ajunge la mal obosiți, înfrigurați, singuri.
3. Ce amintiri ți-au rămas despre prima ta apariție pe scenă?
Se întâmpla în sala de festivități a liceului, eu fiind proaspăt admis în clasa a IX-a cu profil Informatică. Am jucat dr. Franț Birman, din „Piatra din casă” de Vasile Alecsandri, iar costumul pe care l-am purtat era al tatălui meu, ofițer la vremea aceea. Peste zece ani, examenul de licență se numea „Trei surori” de A.P.Cehov, eu jucam Verșinin și costumul era același.
4. Ești un actor rațional sau mai degrabă visceral?
Nu știu dacă putem fi doar într-un fel sau altul. Instictul este bine să îl ai, profunzimea nu ar trebui să lipsească. Iar rațiunea are menirea de a le conștientiza și coordona. Încerc sa fiu acest gen de actor.
5. Dacă s-ar face un film/spectacol despre viața ta, cine ai dori să te interpreteze?
Aș alege un bun prieten, care e și actor.
6. Care e ultimul lucru pe care îl faci înainte să intri în scenă?
„Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face”… În principiu, nu prea mai ai ce să faci înainte de a intra pe scenă. Poți doar să te liniștești și să îți reamintești că teatrul este o artă vie, iar produsul (opera de artă) se va concretiza în următoarele minute, ore. După care va dispărea până la următoarea reprezentație.
7. Într-un scenariu ideal, cum ți-ai imagina Teatrul de Nord?
Mi-l imaginez așa cum, cred eu, l-ar dori fiecare om care face parte din „bucătăria internă” a teatrului. Indiferent dacă munca sa are o legătură directă, sau mai puțin directă, cu scena. Iar senzația mea este că imaginea poate fi deja întrezărită. Dar scenariul ideal am să îl leg de o posibilă reprezentație intr-un spațiu nongravitațional; anume, în interiorul unei stații spațiale. Poate chiar o stație spațială dedicată. Ar fi frumos ca Teatrul de Nord să aibă prima sală studio în spațiu. Și să joc și eu.
