20 de satmareni au calatorit cu nasu’, mita intre 15 lei și 25 lei pentru șeful de tren

Publicat la data de7 iulie 2013 » 605 Views» De: JSM - redactia » Locale, Stiri Satu Mare

cfr satu mareÎn perioada 05 – 06.2013 lucrătorii Biroului Județean Poliție Transporturi Satu Mare au organizat o acțiune în zona de competență în scopul menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică în stațiile CF și pe trenurile de călători. Cu aceasta ocazie au fost aplicate un număr de 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 800 lei, fiind depistați un număr de 20 calatori frauduloși. În cadrul activităților desfășurate pe trenul de calatori Regio nr. 4334, pe relația Oradea – Halmeu au fost depistate 5 persoane care, cu ocazia călătoriei cu trenul în cauză, au oferit sume cuprinse între 15 lei și 25 lei șefului de tren, pentru a le facilita deplasarea fără legitimații de călătorie corespunzătoare, acesta din urmă anunțând imediat organele de poliție.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, autorii fiind cercetați în stare de libertate.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.