marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocaleA lovit un mopedist

A lovit un mopedist

În data de 07.08.2013, orele 21,05, numitul D. Octavian de 29 ani, din localitatea Oar, comuna Vetiș, județul Satu Mare, având permisul de conducere anulat, a condus autoturismul marca Dacia, în localitatea Oar, iar la ieșirea din curtea unui imobil, nu a acordat prioritate de trecere numitului B. Iosif, de 25 ani, din aceeași localitate, care conducea mopedul marca First Bike, fără a poseda permis de conducere de nici o categorie. În urma evenimentului a rezultat accidentarea gravă a mopedistului.

După producerea evenimentului, D. Octavian a părăsit locul accidentului rutier, fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat după aproximativ 30 minute în timp ce se deplasa pe jos spre locul evenimentului. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta a avut o concentrație de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambilor conducători le-au fost recoltate probe biologice de sânge.

În cauză se efectuează cercetări față de conducătorul auto D. Octavian sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală admisă, respectiv în timp ce avea anulat dreptul de a conduce anulat, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, și vătămare corporală din culpă. Totodată, B. Iosif este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente