vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleCristian Cioaca a fost condamnat la 22 de ani de inchisoare

Cristian Cioaca a fost condamnat la 22 de ani de inchisoare

cristian-cioacaCristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeș la 21 de ani de închisoare cu executare pentru omor și la un an de închisoare pentru profanare de mormite. Decizia Tribunalului Argeș nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Pitești. Potrivit avocatei familiei Elodiei Ghinescu, pedeapsa lui Cristian Cioacă trebuia să fie “mult mai dură”. “Au trecut 6 ani de la acel moment, iar pentru faptul că a tranșat cadavrul și l-a făcut să dispară, pentru faptul că copilul va crește și nu va afla niciodată, nu va putea să ducă o floare la mormântul mamei merita măcar 25 de ani. De aceea am apreciat că ar trebui să execute închisopare pe viață. 22 de ani este prea puțin, este un om tânăr, puternic și va putea să beneficieze de o punere în libertate mai curând. Dar lupta nu s-a terminat, probabil vom ajunge la Înalta Curte”, a spus avocata.

Mama Elodiei, Emilia Ghinescu, este de părere, însă, că pedeapsa este mult prea mică. “Mi-a batjocorit copilul. După ce l-a omorât, a batjocorit-o. Cum poți să faci așa ceva? Cum poate să dea ochii cu copilul lui? Trebuie să îi dea mai mult, să fie condamnat pe viață. Ea nu a fost găsită pentru că a distrus-o, cred că și oasele, ce a mai rămas. A distrus-o împreună cu familia”, a declarat mama Elodiei. Aceasta a mai precizat că familia Elodiei nu este mulțumită de rezultat și o să se sfătuiască cu avocatul pentru demersurile următoare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente