vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleDaniel Morar vrea sa demisioneze din functia de judecător la Curtea Constituțională

Daniel Morar vrea sa demisioneze din functia de judecător la Curtea Constituțională

daniel-morarProcurorul Daniel Morar, numit de președintele Traian Băsescu în funcția de judecător la Curtea Constituțională, vrea să demisioneze din magistratură, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmând să ia act în 4 iunie de cererea acestuia.

Morar a solicitat CSM eliberarea din funcția de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin demisie. Plenul CSM va discuta săptămâna viitoare, în 4 iunie, cererea de demisie înaintată de acesta.

Dacă dorea, Morar putea să-și mențină funcția de procuror, având dreptul să revină, după încetarea mandatului de judecător al Curții Constituționale, la postul deținut anterior, cu condiția rezervării acestuia, prevăd legile în vigoare.

Daniel Morar, Mona Pivniceru și Valer Dorneanu au fost numiți la Curtea Constituțională, pe locurile unor judecători ale căror mandate expiră în iunie.

În 25 martie, Daniel Morar a fost numit de președintele Traian Băsescu în funcția de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de nouă ani, începând din 9 iunie.

În 5 aprilie, Morar anunța că a decis să se retragă din funcția de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ).

Morar spunea că atunci când președintele și premierul îți spun că este o problemă mare de constituționalitate și că, rămânând în fruntea PICCJ, împiedici numirile în Ministerul Public sau ești o problemă pentru sistem, trebuie să pleci.

În aceeași zi, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, cu unanimitate de voturi, încetarea detașării lui Daniel Morar în funcția de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ începând din 15 aprilie, la solicitarea acestuia.

Tot atunci s-a decis detașarea lui Morar în funcția de consilier al președintelui CSM, Oana Schmidt Hăineală, până când acesta va prelua funcția de judecător la Curtea Constituțională.

Daniel Morar declara, la sfârșitul lunii martie, că numirea lui ca judecător la Curtea Constituțională nu este tocmai ce și-a dorit, dar preciza că oamenii mai fac și schimbări radicale în viață.

„Probabil și eu am făcut. Opt ani anticorupție, alți 14 ani urmărire penală și judiciară ca procuror, acum facem o schimbare radicală”, spunea atunci Morar.

Întrebat atunci cum comentează acuzațiile că nu ar fi pregătit pentru mandatul de la Curtea Constituțională, Daniel Morar a răspuns: „O să vedeți că sunt pregătit”.

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, declara în 25 martie că numirea de către președintele Traian Băsescu a lui Morar ca membru al Curții „îndeplinește condițiile legale”, el adăugând că fostul șef al DNA „a dovedit că este pregătit profesional”.

Întrebat dacă numirea unui procuror în funcția de membru al Curții Constituționale nu încalcă spiritul legii fundamentale, Zegrean a răspuns că „mai sunt foști procurori care au activat în cadrul Curții și nu le-a pus nimeni nicio piedică”.

Președintele CC a spus că și procurorii sunt la fel de magistrați ca și judecătorii, adăugând din nou că în Constituție nu se face o delimitare la condiția pentru membrii Curții privind experiența în justiție între judecători și procurori. mediafax

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente