14 sărbători legale în 2018

Publicat la data de3 ianuarie 2018 » 201 Views» De: George Negrea » Nationale

Anul 2018 numără 14 sărbători legale. Din acestea, 11 cad în zile lucrătoare, astfel că angajații români vor primi liber de la muncă.

Dintre acestea, două au trecut, 1 și 2 ianuarie. Următoarea zi liberă va fi 24 ianuarie (Ziua Unirii).

Românii vor avea o minivacanță de primăvară: vor fi liberi în zilele de 8 și 9 aprilie, când se va sărbători Paștele ortodox.

Luna mai va număra trei sărbători legale: 1 mai (Ziua Muncii), care va fi într-o zi de marți, apoi Rusaliile, pe 27 și 28 mai. Pe 1 iunie, va fi Ziua Copilului, prilej de weekend prelungit, întrucât pică vinerea.

La jumătatea lunii august, o altă zi liberă: pe 15 august, într-o miercuri, se va sărbători Adormirea Maicii Domnului.

Următoarea sărbătoare legală va fi pe 30 noiembrie, într-o zi de vineri, când se va sărbători Sfântul Andrei. 1 Decembrie, Ziua Națională, va fi tot sărbătoare, dar pentru că pică sâmbăta, nu influențează angajații.

Crăciunul va încheia lista zilelor libere din anul 2018: 25 și 26 decembrie vor fi sărbătorite marțea și miercurea.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *