APIA a reluat plățile pentru fermieri

Publicat la data de9 ianuarie 2018 » 97 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

Începând de luni, 8 ianuarie s-a reluat plata aferentă Campaniei 2017, anunță Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

La nivel național, 16.148 fermieri au fost autorizați la plată, cu suma totală de 43,6 milioane de euro. Din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) s-au plătit 41,1 milioane euro, iar diferența de 2,5 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la bugetul național.

„Plățile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de valutar stabilit de Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro, iar plățile finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro. Reamintim că, în conformitate cu art.75, alin. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/ 2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290 /2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor”, spune conducerea APIA.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *