Autospeciale de pompieri noi la Satu Mare

Publicat la data de10 ianuarie 2019 » 143 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

Patru comune din județul Satu Mare vor primi câte o autospecială de stingere a incendiilor, ca urmare a unui parteneriat cu Asociaţia Pompierilor Voluntari din Tyukod (Ungaria). Autospecialele vor fi recepționate în cursul zilei de luni, 14 ianuarie.

Concret, în data de 14 ianuarie, începând cu ora 10.00, la sediul Primăriei Odoreu va avea loc recepția celor patru autospeciale de pompieri achiziționate în cadrul proiectului de către partenerii comuna Odoreu, comuna Halmeu, respectiv comunele Viile Satu Mare și Păulești, la care participă partenerii de proiect, precum și reprezentanții serviciilor voluntare pentru situații de urgență din localitățile implicate, echipați cu echipamentele de protecție achiziționate prin proiect.

În perioada 01.04.2018-30.11.2019, Comuna Odoreu, în parteneriat cu Asociaţia Pompierilor Voluntari din Tyukod (Ungaria), respectiv cu comunele Halmeu, Viile Satu Mare și Păulești derulează proiectul ROHU80 JOINTRESCUE „CENTRU TRANSFRONTALIER INTEGRAT PENTRU MONITORIZAREA, PREVENIREA RISCURILOR ȘI MANAGEMENTUL DEZASTRELOR“, finanţat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră INTERREG V-A România-Ungaria, având un buget total de 1.040.800 EUR, din care contribuţia Uniunii Europene (FEDR) 884.680 EUR.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.