”Biblioteca vie” acțiune dedicată deținuților

Publicat la data de2 martie 2017 » 437 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

Biblioteca Județeană Satu Mare și Penitenciarul Satu Mare organizează luni, 6 martie, cu începere de la ora 1200, în Sala Multimedia, activitatea intitulată „Biblioteca Vie”. Scopul acestei activități vizează combaterea stereotipurilor și prejudecăților despre mediul de detenție, personalul din penitenciare și persoanele private de libertate, diminuarea distanței sociale dintre sistemul penitenciar și comunitate, precum și stimularea comunicării prin implicarea persoanelor din penitenciar în activități legate de viața socială a comunității, în spații neconvenționale.

„Biblioteca Vie funcționează ca o bibliotecă obișnuită, la care oamenii vin, împrumută, întreabă și descoperă capitole de viață ale oamenilor-cărți, având astfel oportunitatea de a afla informații despre penitenciar, despre experiențe de muncă și viață din interior.”, se arată în comunicatele de presă remise de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Cei care și-au anunțat prezența în calitate de „cititori” ai Bibliotecii Vii sunt elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din municipiul Satu Mare, implicați în diverse activități prilejuite de proiectul „Școala altfel”, inițiat de Ministerul Educației Naționale. Persoanele responsabile de coordonarea activității „Biblioteca Vie” sunt d-na Simona Galiș, subcomisar de penitenciare, șef-birou Educație în cadrul Penitenciarului Satu Mare, și Raluca Istrate, bibliograf și formator, din partea Bibliotecii Județene.

Acest proiect nu reprezintă o premieră pentru cele două instituții partenere, între Biblioteca Județeană Satu Mare și Penitenciarul Satu Mare existând o îndelungă colaborare, în baza unor acorduri de parteneriat ce s-au materializat prin diverse activități și programe în beneficiul ambelor părți.

Dacă vrei să afli informații despre mediul penitenciar, despre oamenii care lucrează acolo sau despre persoanele condamnate, atunci împrumută o „carte”., este mesajul organizatorilor.

La eveniment sunt invitați să participe membri din comunitatea sătmăreană, reprezentanții ONG-urilor sau ai altor organizații neguvernamentale care doresc să cunoască mai multe informații ce vizează aspecte din viața persoanelor private de libertate și care pot să se implice în activitățile de reabilitare a acestora, precum și jurnaliștii din mass-media locală.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.