Ce loc ocupă Satu Mare pe harta de afaceri

Publicat la data de16 mai 2018 » 43 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

Județul Satu Mare ocupă locul 19 în TOP-ul județelor, în ceea ce privește harta de business a României, potrivit unei analize realizată de Capital.

Regiunea Bucureşti-Ilfov este cea mai puternică din ţară, cu o cifră de afaceri totală a companiilor înregistrate în aceste judeţe de 575 mld. lei anul trecut, o pondere de 44% în cifra de afaceri totală a companiilor din România. Faţă de 2008, când Capitala genera singură peste 65% din business, dependenţa economiei de firmele înregistrate în Bucureşti se reduce, mai ales că investiţiile realizate în special în vestul şi centrul ţării se văd în business.

Județul Satu Mare ocupă poziția 19 în clasament, cu o cifră de afaceri de 15.5 mld. lei în 2016. Față de 2008, cifra de afaceri a crescut cu 108,1%, iar numărul de salariați, raportat la 2016 a fost de 69.300 de persoane.

Compania lider în 2016, potrivit studiului Capital, a fost compania Autonet Import SRL, cu o pondere de 7,6% din cifra de afaceri totală a județului în 2016.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *