Chișlucă Alina noul președinte al Biroului Teritorial SNPPC din cadrul Poliției de Frontieră

Publicat la data de14 aprilie 2019 » 115 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

În conformitate cu Statutul juridic al Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual (SNPPC), Biroul Teritorial constituit la nivelul Poliției de Frontieră Satu Mare a organizat în 12 aprilie, adunarea generală pentru alegerea conducerii executive.

În urma votului exprimat de către participanți, al căror număr a întrunit cvorumul statutar, Biroul Executiv Central al SNPPC a luat act de opţiunile acestora, urmând să propună instanţei judecătorești competente validarea următorilor: preşedinte – Chișlucă Alina; vicepreședinți – Cheregi Florin Marius și Tincău Ioan Mircea; secretar – Pop Vasile.

Ședința de alegeri s-a desfășurat în prezența președintelui SNPPC, Dumitru Coarnă, care a avut întâlniri, ieri, cu membrii de sindicat din IPJ Satu Mare și de la Sectorul PF Negrești-Oaș, pe diverse teme din sfera drepturilor profesionale și economico-financiare. Cu acest prilej, membrii SNPPC au fost asiguraţi că beneficiază permanent de asistenţă, reprezentare juridică şi consiliere pe diferite probleme de interes aflate în competenţa noastră de reprezentare (penale, civile, disciplinare și administrative).

De asemenea, în calitate de vicepreședinte al Biroului Național al Confederației Sindicale ,,Cartel ALFA”, Dumitru Coarnă a participat, ieri dimineață, și la protestul Sindicatului SAMUS din cadrul S.C. Electrolux S.A. Sindicaliștii sătmăreni sunt în grevă generală de mai multe săptămâni, protestând împotriva modului de mangeriere a societății. Ei revendică din partea patronatului suedez salarii decente, adecvate muncii depuse, dar și un nou Contract colectiv de muncă, în condiții negociabile și avantajoase, nu impuse forțat de conducerea aflată în funcție.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.