„Confesiunile Cărturarului” la Biblioteca Județeană

Publicat la data de28 iulie 2017 » 252 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

Biblioteca Județeană Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Cenaclul „Cronograf” și Asociația Scriitorilor de Nord Vest, cu sprijinul Consiliului Județean organizează o nouă întâlnire în cadrul proiectului cultural „Confesiunile cărturarului”. Evenimentul se va derula vineri, 28 iulie, cu începere de la ora 13.00, în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene.

Ideea organizatorilor este aceea de a prezenta publicului, în ultima zi de vineri a fiecărei luni calendaristice, un scriitor sătmărean. La cea cincea întâlnire cu cititorii va fi prezentă scriitoarea Cornelia Bălan Pop, vicepreședinte al Cenaclului „Cronograf”, membru al Asociației Scriitorilor de Nord Vest, colaborator și membru în redacțiile a numeroase reviste de cultură.

Cornelia Balan Pop s-a născut pe 10 martie 1955, la Dej, în județul Cluj. Copil unic, a crescut într-o familie formată din oameni cu mare atracție față de muzică, poezie, dans, o familie cu un imens respect pentru artă, pentru frumos. Acasă a auzit rostindu-se multe versuri – de exemplu, în timp ce gătea sau spăla, mama îi recita din poemele lui George Coșbuc. Tatăl, ofițer de profesie, un om deosebit, foarte disciplinat în tot ceea ce făcea și foarte sever, a educat-o în stil spartan. Licențiată a Facultății de Filologie de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, ea afirma că poezia a însoțit-o în multe momente din viată, dar nu s-a impus în aceeși măsură ca și îndeletnicirea de profesor, din care și-a făurit un adevărat crez. Scrie de dragul de a scrie și trăiește cu certitudinea că versurile sale se adresează în mare parte cititorului de rând si mai apoi criticului (contemporan), de aceea și-ar dori ca stihurile ce poartă semnătura Corina Petrescu, pseudonimul sub care a ales să publice, să fie lecturate de cât mai multă lume.

Editorial, a debutat în 2001, cu volumul de versuri „Pentru că tu exiști”, editura Timpul, Reșita. Au fost apoi antologiile colective: „Cuvinte din Nord, I”, editura Solstițiu, Satu Mare, 2003, „Cuvinte din Nord, II”, editura Solstițiu, Satu Mare, 2004 si „Ce enigmatică ești, femeie!”, editura 3D, Drobeta-Turnu Severin, 2008. Iar în 2009, la editura Citadela, Satu Mare, a publicat volumul „Creion”, „TREI LACRIMI. POVARA AMINTIRILOR CE VOR VENI”, EDITURA CITADELA, SATU MARE, 2013 (POEZIE), „IRONICE TU(R)NURI”, EDITURA PRINCEPS MULTIMEDIA, IAȘI, 2014, „GÂND ÎMBRĂȚIȘÂND GÂNDURI”, EDITURA INSPIRESCU, SATU MARE, 2016.

Colaborări: Poesis (Satu Mare), Nord Literar (Baia Mare), Citadela (Satu Mare), Tribuna noastră (Canada), Echipa (Satu Mare), Semne Emia (Deva), Școala sătmăreană (Satu Mare), Fereastra (Mizil), Destine Adevărate (București), Patima (București), Sud (Bolintin din Vale, Giurgiu), Autre Sud (Franța), Poésie contemporaine des deux rives (Franța), Archers (Franța), Universul Școlii (Alba Iulia), Formula As (București), Agora literară (Cluj-Napoca), Zeit (Brăila), Boem@ (Galați), Feed Back, (Iași), Mesagerul expres (Satu Mare), Mesagerul albastru, (Satu Mare), Spinul (Baia Mare), Litera 13 (Brăila), Cronograf (Satu Mare), Apollon (Urziceni, Ialomița), Apollon Junior, (Urziceni, Ialomița), Profesia (Satu Mare), Number 1 (Carei), Poezia (Iași).

Traduceri: DOMINIQUE SORRENTE: „UN CREION PENTRU UN CURCUBEU”, EDITURA PRINCEPS EDIT, IAȘI, 2008 (BĂLAN POP CORNELIA), „POEZIA-MIRAJ AL CLIPEI LA POÉSIE-LE MIRAGE DE L’INSTANT”, EDITURA CITADELA, SATU MARE, 2011, (TRADUCERE DE POEZIE DIN CREAȚIA A 12 SCRIITORI SĂTMĂRENI, EDIȚIE BILINGVĂ) (BĂLAN POP CORNELIA), APHAEL NTAMACK, „RETOUR À LA SOURCE- ÎNTOARCERE LA IZVOARE”, EDITURA FEED BACK, IAȘI, 2011(BĂLAN POP CORNELIA), etc.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.