Dezvoltarea orașului prin tineri

Publicat la data de18 mai 2018 » 69 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

Dezvoltarea orașelor prin tineri reprezintă în viziunea noastră un obiectiv primordial pentru municipiul Satu Mare și viitorul său. Primăria Municipiului Satu Mare în colaborare cu Grupul PONT, inițiatorul proiectului Com’On România, invită tinerii cu vârste cuprinse între 14-29 de ani la o nouă consultare Com’ON Cafe@Satu Mare unde vor putea să se gândească împreună la soluții ale problemelor identificate în prima consultare și să discute, ce poate face fiecare pentru a îmbunătăți viața de zi cu zi a orașului.
Astfel, vineri, 18 mai, începând cu ora 18.00, toți cei care cred că au de oferit ceva acestui oraș și doresc să se implice în dezvoltarea lui pot participa la dezbaterea organizată la Casa Meșteșugarilor.
Formatul evenimentului de tip World Café este de maxim 120 minute. Participanții vor discuta în grupuri mici, timp de 30 de minute, pe baza a 3 subiecte. În timpul evenimentului, voluntari numiți harvesteri vor aduna idei și le vor proiecta, astfel participanții vor putea vedea, în timp real, ce se discută în alte grupuri.
La sfârșit oricine va avea ocazia să se urce pe un podium imaginar și să-și împărtășească gândurile public. Ideile, propunerile vor fi centralizate și publicate, respectiv transmise factorilor de decizie.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.