Dublarea alocațiilor versus eliminarea pensiilor speciale

Publicat la data de8 ianuarie 2020 » 76 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

Guvernul liberal condus de Ludovic Orban s-a pierdut în socoteli și este pe punctul de a marca, după asumarea răspunderii pe buget, o nouă premieră nu foarte liberală: blocarea dublării alocațiilor pentru copii.

Chiar dacă sună populist, când vorbim de copii, vorbim practic despre viitorul acestei țări. Guvernanții însă, indiferent de culoarea politică, sunt total lipsiți de viziune când vine vorba de copii. Când se aflau în opoziție, liberalii priveau altfel lucrurile, sau cel puțin asta lăsau să se înțeleagă. Se vede însă că socoteala din Opozție, nu se potrivește cu cea de la Putere. Oricum ar sta lucrurile, este rușionos pentru un guvern liberal să sacrifice copiii pentru a plăti pensiile speciale.

Orban a declarat într-o conferință de presă că ia în calcul prorogarea termenului, atacarea la CCR, angajarea răspunderii sau modificarea prevederii astfel încât să aibă loc o „creștere rațională” a alocațiilor. Patru variante de atac pentru ca alocațiile să nu fie dublate…

Sunt absolut de acord că această dublare nu este sustenabilă, dar mă întreb: de ce trebuie sacrificați copiii, pentru a putea plăti în continuare nesimțitele pensii speciale?

Orban tot vorbește de eliminarea pensiilor speciale, dar poziția PNL, îmbrățișată cam de toate partidele, este să elimine doar pensiile speciale ale civililor.

Dacă se rezumă doar la civili, aceștia sunt doar 9000, iar efortul bugetar pentru plata acestora este sub un miliard de lei, în timp ce pentru plata pensiilor militare, unde intră și pensiile foștilor angajați din Interne, servicii și fosta securitate, se alocă anual peste 8 miliarde de lei. Aici nu se umblă însă. Nu este voință politică.

Guvernul Orban nu a reușit să blocheze nici măcar pensiile speciale pentru aleșii locali. Intrarea în vigoare a fost amânată cu un an, adică fix cât să treacă alegerile locale și parlamentare. Codul Administrativ, prin care aleșii locali au primit acest drept, a fost însă în vigoare timp de șase zile. Suficient ca edilii să poată merge în instanță să-și ceară dreptul de a primi pensie specială.

Potrivit datelor din bugetul pe 2020, 60% din toate cheltuielile statului se vor duce pe asistență socială și salarii. Dintre acestea, cea mai mare cheltuială este asistența socială, iar două treimi din asistența socială sunt pensiile. Cea mai mare cheltuială a statului român sunt pensiile, iar ele cresc cu încă 24%.

Pentru plata acestora, Guvernul Orban are două variante: să facă împrumuturi sau să majorize taxele. Și pentru că este an electoral, PNL a ales împrumuturile. Și a împrumutat deja cu 14 miliarde de lei în plus față decât era prevăzut.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.