Firmele de construcții din Satu Mare cer corectarea prețurilor la lucrările de infrastructură – Petiție către Guvern

Publicat la data de10 iulie 2019 » 163 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

Miercuri, 10 iulie, Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PIMM) din Satu Mare a organizat o dezbatere privind impactul Ordonanței de Urgență a Guvernului 114 asupra societăților din domeniul construcțiilor.

Concret, firmele de construcții din Satu Mare cer corectarea prețurilor la lucrările de infrastructură și au inițiat chiar și o petiție în acest sens.

La întâlnirea cu presa au participat mai mulți oameni de afaceri în județul Satu Mare, nemulțumiți de noua ordonanță.

După majorarea salariilor de la 1.900 la 3.000 de lei prețul manoperei a crescut cu 57%, spun reprezentanții firmelor din Satu Mare. Printre cele mai mari creșteri se găsesc la bitum (45%), balast (30%) și pietriș (27).

Astfel, sunt afectate Primăriile care au lucrări publice, iar firmele se află în imposibilitatea de a-și realiza lucrările pe care le-au câștigat la licitație. De asemenea, majorarea salariilor în sectorul bugetar a determinat reorientarea inginerilor spre posturi din administrația publică.

La dezbaterea ce a avut loc la inițiativa societăților de construcții drumuri din Satu Mare SC Alfarom SRL și SC Samcif SRL, membre fondatoare ale PIMM, au participat reprezentanții celor mai mari firme de construcții din județ printre care si Beny Trans International.

Președintele PIMM Satu Mare, Crina Dunca, a declarat că această petiție este de fapt un strigăt de durere al firmelor și un apel ferm și serios pentru modificarea Ordonanței 114/2018 pentru sectorul construcțiilor.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.