Mircea Dinescu își lansează o carte la Satu Mare

Publicat la data de12 aprilie 2019 » 38 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor de Nord Vest și Cenclul Cronograf, marți 16 aprilie 2019, la ora 17:00, la restaurantul ”Dana II”, Piața Libertății 2 (din Centrul Vechi) va avea loc lansarea cărții Colierul din bomboane de colivă aparținând celebrului poet, Mircea Dinescu.
După o îndelungată absență de pe scena literară (ultima lui carte de poezie a apărut în 2010, iar penultima în 1996), Mircea Dinescu revine cu acest nou volum.
„Am scos de curând o carte, se cheamă Colierul din bomboane de colivă. Acest titlu este, de fapt, o cochetare cu moartea, deşi, eu am scris despre moarte şi în prima mea carte. Erau versuri de dragoste, dar celebra mea poezie, respectiv Sunt tânăr, doamnă era, defapt, un soi de dat cu tifla morţii, dar este o poezie de dragoste. Aceasta este o poezie pe care am scris-o în clasa a XI-a, la liceu. În 1967, am publicat prima poezie în revista Luceafărul. În 1968 a avut loc intrarea mea în arena literaturii române. Am devenit cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor, din 1971 până în 1980”, a spus Dinescu.

Cititorii care vor participa la întâlnirea cu marele poet vor avea parte cu siguranță, de un adevărat spectacol, în care maestrul va vorbi despre poezie, gastronomie și starea actuală a acestora, în stilul său inconfundabil.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.