Poliția ne informează !

Publicat la data de16 mai 2018 » 56 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

Acțiune pe linie rutieră a polițiștilor sătmăreni

Ieri, 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale Valea Vinului au continuat activitățile desfășurate împreună cu reprezentanții R.A.R., în vederea prevenirii nerespectării de către participanții la trafic, a normelor rutiere.

Cu această ocazie, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1 450 de lei.

Tot la data de 15 mai a.c., polițiștii sătmăreni au acționat pe raza județului Satu Mare, pentru asigurarea unui climat rutier sigur.

În urma activităților desfășurate, aceștia au constatat peste 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 23 000 de lei.

Totodată, au reținut 6 permise de conducere, pentru diverse abateri săvârșite la regimul circulației pe drumurile publice.

Astfel, în cazul a trei conducători auto, cu vârste cuprinse între 20 și 46 de ani, polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru depășirea vitezei maxime legale, fiind înregistrați de aparatul radar cu viteze cuprinse între 103 și 158 km/h, pe sectoare de drum cu limita maximă admisă de 50 km/h, respectiv 100km/h.

Persoană bănuită de furt, identificată de polițiști

La data de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Oraș Ardud au identificat un bărbat, de 51 de ani, din Ardud, care ar fi sustras din anexa locuinței unei vecine o motocositoare.

Prejudiciul a fost recuperat și înapoiat proprietarei.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.