Sătmăreanca Georgiana Marina – interpreta de muzică populară în turneu în Statele Unite ale Americii

Publicat la data de3 noiembrie 2017 » 508 Views» De: George Negrea » Locale sm, Stiri Satu Mare

Maestrul Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, alături de sătmăreanca Georgiana Marina, îndrăgitul artist de muzică populară Ionuț Dolănescu, Ana Dabija și Cristina Pintilie din Republica Moldova au participat în perioada 15 octombrie- 29 octombrie 2017, într-un turneu în Statele Unite ale Americii. Artiștii de muzică populară au susținut spectacole în Chicago, Philadelphia, New York, Washington DC., Detriot, Cleveland, Miami și Atlanta.
Georgiana Marina, încă de la o vârstă fragedă a cochetat cu cântul popular, auzind-o pe mama și pe bunica sa cântând doine populare vechi, cântece de dor, de veselie dar și romanțe. A participat la numeroase concursuri naționale de folclor, întorcându-se acasă cu numeroase premii, fiind invitată la diferite festivaluri folclorice atât în județul nostru, cât și în întreaga țară.
Georgiana Marina a reușit deja să câștige inimile sătmărenilor prin talentul, frumusețea și naturalețea sa, iar prin acest turneu în Statele Unite ale Americii, a reușit să reprezinte cu cinste tradițiile și obiceiurile tradiționale din județul Satu Mare.
Artista mulțumește dirijorului, Nicolae Botgros, cât și celui care s-a ocupat de acest turneu, domnului Garofaș Milici pentru această oportunitate pe care a avut-o.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.