Zeci de amenzi aplicate de Garda de Mediu

Publicat la data de6 noiembrie 2019 » 109 Views» De: George Negrea » Stiri Satu Mare

În trimestrul al III-lea al anului 2019, Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 148 inspecţii, dintre care 63 inspecţii planificate, conform planului anual de controale şi 85 inspecţii neplanificate.

În cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost înregistrate:

– 41 controale efectuate în urma sesizărilor,

– 4 controale de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior,

– 2 controale efectuate în urma autosesizării,

– 19 controale dispuse de Comisariatul General  al Gărzii Naționale de Mediu,

– 12 controale de verificare a respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare,

1 control cu alte autorităţi, în urma protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judetean.

– 5 inspecţii pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor de reglementare

– 1 control pentru identificare obiective noi

 

În urma acestor controale, au fost aplicate 46 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 284500  lei. De asemenea într-un caz a fost începută procedura de suspendare a autorizației de mediu pentru nerespectarea prevederilor acesteia, iar în două cazuri au fost impuse măsuri de desființare a lucrărilor începute fără acte de reglementare și de readucerea la starea inițială a terenului. Totodată , în două situații de încălcare a prevederilor legale din domeniul protecției au fost sesizate organele de urmărire penală pentru soluționarea aspectelor identificate conform competențelor acestora.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.