sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleSuspecți în cazul unor furturi, depistați de polițiști

Suspecți în cazul unor furturi, depistați de polițiști

hotDouă persoane suspectate de comiterea unor furturi din locuințe și din autoturisme sunt anchetate de polițiștii sătmăreni, pe numele lor fiind întocmite dosare penale.

Polițiștii din Supur, spre exemplu, au depistat principalul suspect în cazul unui furt comis prin efracție din locuința Nadiei G., din localitatea Supuru de Jos. Partea vătămată a sesizat Poliția, reclamând că persoane necunoscute i-au pătruns în locuință pe timp de noapte și i-au sustras televizorul și alte bunuri, în valoare totală de 1.300 lei.

În scurt timp polițiștii rurali l-au identificat pe principalul suspect, un tânăr de 28 de ani, din Ghirișa, Imre G., continuând cercetările pentru a recupera și bunurile sustrase de acesta.

Și polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare anchetează un caz de furt, dintr-un autoturism parcat pe Strada Liviu Rebreanu din municipiu. Suspectă în acest caz este o tânără de 19 ani, A.L., care, profitând de neatenția conducătorului auto, ce ieșise pentru câteva momente din mașină, a sustras de pe bord un ceas fiscal de taxat tip taxi.

Polițiștii au recuperat aparatul sustras, în valoare de 1.000 de lei, iar pe numele fetei au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente