joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleSuspecți în cazul unor infracțiuni de furt, depistați de polițiști

Suspecți în cazul unor infracțiuni de furt, depistați de polițiști

hotPolițiștii sătmăreni au depistat în urma anchetelor efectuate mai multe persoane suspectate de comiterea infracțiunilor de furt, întocmind pe numele acestora dosare penale.

Spre exemplu, în urma colaborării dintre polițiștii de investigații criminale din Tășnad și polițiștii careieni, a fost identificat principalul suspect în cazul furtului unui calculator din incinta unei societăți comerciale din localitatea Cig. Polițiștii au stabilit că Miklos S., de 19 ani, din Cig, a pătruns pe timp de noapte, prin escaladare, în una din încăperile sediului și a furat un monitor și o sursă UPS, valoarea prejudiciului ridicându-se la suma de 800 lei.

Polițiștii au continuat investigațiile pentru recuperarea bunurilor furate, astfel încât monitorul a fost găsit îngropat în grădina locuinței suspectului, iar celălalt bun furat, deși a fost oferit spre vânzare de tânăr, a fost descoperit de polițiști și restituit proprietarilor de drept.

Și polițiștii Secției 7 Carei Poliție Rurală anchetează un bărbat de 42 de ani, suspectat de furtul unei biciclete. Anton Ț., din Domănești, a sustras bunul din fața magazinului alimentar din Căuaș, însă a fost depistat de polițiștii rurali, care au reușit să recupereze și bicicleta în valoare de 150 lei.

Ambii suspecți sunt anchetați în cadrul unor dosare penale pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, polițiștii verificând dacă aceștia au mai fost implicați și în comiterea altor fapte de natură penală.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente