vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleSute de elevi și profesori, premiați pentru rezultate de excepție

Sute de elevi și profesori, premiați pentru rezultate de excepție

Consiliul Județean Satu Mare și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare au organizat în seara zilei de vineri, 7 iunie la Casa de Cultură a Sindicatelor prima ediție a „Galei Olimpicilor Sătmăreni”. Au fost premiați 187 de elevi și 152 de cadre didactice. Printre premianți s-au aflat și 25 de olimpici care au obținut locurile I, II și III la olimpiadele școlare.

DSC_0051

Au participat consilierul ministrului Educației, Stelian Fedorca, deputatul Ovidiu Silaghi, președintele Consiliului Județean Satu Marem Adrian Ștef, viceprimarii municipiului, dr. Radu Roca și Marcela Papici, inspectori școlari, profesori, elevi, părinți și părinți. În cadrul galei a intrat în direct prin Skype pentru a-și transmite mesajul de felicitare adresat elevilor și profesorilor și ministrul Educației, Remus Pricopie: “Am ținut să fiu alături de dvs. pentru că este un moment important, acela în care îi premiați pe cei care au muncit un an de zile, care le-a permis acestor tineri să obțină rezultate deosebite la olimpiade. Nu pot decât să-i felicit, să le mulțumesc profesorilor care au fost în spatele acestor elevi și să le mulțumim părinților pentru efortul pe care-l fac de când s-au născut până astăzi”, a spus ministrul Remus Pricopie.

DSC_0045

Înainte de premiere, elevii olimpici și profesorii lor s-au reunit pe aleea Corneliu Coposu, de unde s-au deplasat pe muzică de fanfară până în fața Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare. Aici au pășit pe covorul roșu unde au primit câte un fir de trandafir și au semnat cu toții într-o carte de onoare. Potrivit inspectorului școlar general, Mariana Roman, evenimentul a fost un succes chiar de la prima ediție. Au fost premiați elevii participanți la olimpiadele naționale, la toate disciplinele școlare, elevi care au reprezentat la cel mai înalt nivel județul nostru. În total au fost premiați 187 de elevi participanți la etapele naționale, alături de 152 de profesori care i-au pregătit și însoțit. Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Consiliul Județean a organizat această gală știind că în spatele acestor rezultate este un efort deosebit atât din partea elevilor cât și a profesorilor. Gala a fost colorată de numeroase manifestări artistice, iar elevii și profesorii au primit diplome, plachete și premii constând în bani.

olimpici11

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente