vineri, aprilie 19, 2024
AcasăsusBisericile de lemn din România, pe lista celor mai amenințate situri culturale...

Bisericile de lemn din România, pe lista celor mai amenințate situri culturale din Europa

Bisericile de lemn din sudul Transilvaniei și din nordul Olteniei au fost incluse pe lista celor mai amenințate situri culturale din Europa, duminică, în timpul Congresului moștenirii culturale, dedicat conservării patrimoniului, care a avut loc la Viena.

Alături de aceste situri culturale din România, lista include obiective de patrimoniu din Belgia, Grecia, Italia, Portugalia, Rusia și Serbia.

Lista constituie un instrument important în ceea ce privește promovarea în rândul publicului a subiectului patrimoniului cultural amenințat al Europei, a declarat Denis de Kergorlay, președintele executiv al Fundației Europa Nostra, care finanțează parțial Banca europeană de investiții (BEI).

Federația paneuropeană pentru patrimoniul cultural Europa Nostra este o platformă reprezentativă care reunește 250 de organizații ce activează în domeniul patrimoniului cultural, din 50 de țări din Europa.

Anul acesta, pe lista obiectivelor culturale aflate în pericol se mai află Teatrul Bourla din Anvers (Belgia), cartierele istorice Dolcho și Apozari din Kastoria (Grecia), citadela din Alessandria (Italia), clopotele Palatului național din Mafra (Portugalia), cartierul „social” din Cerniakovsk (Rusia), construit de arhitectul german Hans Scharoun în 1924, și sinagoga din Subotica (Serbia).

Lista siturilor culturale în pericol din Europa pentru anul 2014 a fost aleasă de consiliul director al Fundației Europa Nostra din 11 obiective, selectate de o comisie consultativă internațională, formată din experți în istorie, arheologie, arhitectură și finanțe. Nominalizările au fost făcute de organizații ale societății civile și de instituții publice din toată Europa.

Programul „The 7 Most Endangered” a fost lansat în ianuarie 2013 de Fundația Europa Nostra, împreună cu European Investment Bank Institute, ca partener fondator, și cu Council of Europe Development Bank, ca partener asociat. „The 7 Most Endangered” nu este un program de finanțare, scopul acestuia fiind să reprezinte un catalizator al acțiunii și să promoveze „puterea exemplului”.

Bisericile de lemn din România au fost construite în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, cu o arhitectură simplă. Interiorul este acoperit cu picturi pe lemn și fresce, iar valoarea de patrimoniu a acestor situri culturale este sporită nu numai de picturile murale din interiorul și exteriorul edificiilor, ci și de amplasarea privilegiată a acestora. În ciuda importanței lor istorice, sociale și culturale, numeroase biserici au fost abandonate în ultimele decenii, din cauza spațiului restrâns și a lipsei de facilități, în prezent aflându-se într-un grad avansat de degradare. Unele dintre acestea au devenit capele pentru cimitire, iar altele sunt amenințate de conservarea inadecvată.

Bisericile de lemn se află în proprietatea a 60 de parohii ortodoxe, iar lista celor șapte biserici de lemn din sudul Transilvaniei și din nordul Olteniei a fost alcătuită de fundația Pro Patrimonio.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente