joi, aprilie 18, 2024
AcasăsusElevii de gimnaziu implicați în acțiunile de prevenire a violențelor psihice

Elevii de gimnaziu implicați în acțiunile de prevenire a violențelor psihice

Polițiștii au devenit o prezență constantă în ultimele luni la Programul Educațional Loga Dance School, program ce reunește o dată pe lună 300 de elevi de gimnaziu din toate școlile municipiului Satu Mare.

Programul Educațional reprezintă o discotecă controlată, cu reguli clar stabilite adaptate vârstei preadolescenței și adolescenței, distracția copiilor fiind completată de activități de prevenire susținute de reprezentanți ai Poliției Județene precum și ai Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog.

Sâmbătă, 29 martie 2014, a avut loc evenimentul cu numărul 25, invitată fiind pentru a susține momentul educativ inspector Felicia Hrihorișan, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.

Tema pregătită de reprezentanta Poliției a fost legată de anumite infracțiuni contra libertății persoanei, cu care elevii se pot întâlni atât în mediul virtual, cât și în viața reală, respectiv hărțuirea, amenințarea și șantajul. Elevii au aflat ce înseamnă aceste fapte, care este diferența dintre ele și ce forme pot îmbrăca aceste infracțiuni. Exemplele concrete din activitatea Poliției au fost completate și de filme sugestive, prin care cei 300 de participanți au putut realiza mai bine care este impactul unor astfel de fapte și cât de ușor poate fi trecut pragul de la vorbe amenințătoare, la violențe fizice.

Elevii au fost îndemnați să ia atitudine în fața celor care hărțuiesc sau amenință, apelând la ajutorul adulților în care au încredere sau direct la instituțiile abilitate ( Poliție, Protecția Copilului) precum și să raporteze abuzurile online pe site-urile special dedicate siguranței copiilor, cum este www. Safernet.ro.

Jocul de rol a fost o altă metodă de interacțiune cu publicul, elevii având ocazia în acest fel să conștientizeze ce atitudini sunt corecte și care sunt greșite atunci când suntem martori la acte de violență.

Întâlnirea s-a dovedit și de această dată pe placul copiilor, aceștia implicându-se activ în discuțiile purtate. Deși numărul mare de participanți și atmosfera de destindere existentă la astfel de evenimente reprezintă o provocare pentru orice invitat venit să susțină o anumită temă, momentul educativ s-a transformat, în final, într-o adevărată oră de prevenire a infracțiunilor ce presupun violența psihică, elevii conștientizând că pot fi și autori, dar și victime ale acestor genuri de infracțiuni.

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente