vineri, martie 29, 2024
AcasăsusJandarmii sătmăreni pregătiţi de misiune

Jandarmii sătmăreni pregătiţi de misiune

Sfârşitul acestei săptămâni se anunţă plină de evenimente culturale şi sportive la nivelul judeţului Satu Mare.
Festivalul Partium de la Satu Mare, Zilele Iancului de la Ianculeşti, Ziua comunei Turulung şi Ziua Secerişului de la Ciumeşti, sunt doar câteva dintre evenimentele unde se aşteaptă participarea unui public numeros.
Aceste evenimente vor genera o serie de restricţii de circulaţie, impuse de organizatori, motiv pentru care Jandarmeria Satu Mare recomandă participanţilor la trafic să evite utilizarea acestor zone pentru traficul auto în perioada desfăşurării acestor activităţi şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri.
Pentru ca toate aceste evenimente să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele de siguranţă publică vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite.
Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.
Deoarece la aceste manifestări se preconizează prezenţa unui public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Satu Mare face următoarele recomandări:
 Să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale ( genţi, poşete, bagaje etc.);
 Să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme;
 Să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase;
 Să respecte regulile stabilite de organizatori;
 Să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;
 Să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente