vineri, martie 29, 2024
AcasăsusModificări în învățământ: Evaluarea națională ar putea fi eliminată

Modificări în învățământ: Evaluarea națională ar putea fi eliminată

Noi modificări în învățământ. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că a lansat mai multe dezbateri publice cu directorii școlilor ca să vadă dacă Evaluarea Națională la clasa a VIII-a „se mai justifică”. În același timp, grădinița ar putea fi obligatorie de la vârsta de 5 ani.
Fără Evaluare Națională la clasa a VIII-a
„Noi am declanșat aceste dezbateri publice cu directorii școlilor și-n București, și-n alte județe din țară să încercăm să vedem și care este percepția. Pentru că acum evaluarea de la clasa a VIII-a este doar o evaluare pentru încheierea gimnaziului și repartizarea elevilor în școli profesionale, clasice sau duale, și respectiv în licee. Clasa a VIII-a nu mai reprezintă sfârșitul învățământului obligatoriu, cum era în legea 84, de exemplu. Dacă învățământul devine obligatoriu pe 12 clase se justifică evaluări intermediare? Ca să întărim ritmul acesta al învățării continue, pentru că el este cel care dă și temeinicie învățării. Toate sunt care, fără îndoială, merită să le discutăm”, a declarat Andronescu.
În prezent, învățământul obligatoriu începe la clasa pregătitoare și se încheie la clasa a X-a. Legea Educației în formă să inițială prevedea însă trecerea clasei a X-a la gimnaziu și un liceu de doar 3 ani – prevederi neaplicate nici până acum.
Reamintim că în urmă cu puțîn timp Ecaterina Andronescu declara că ar vrea introducerea unui examen intermediar, pe principiul examenului de treaptă, la trecerea în liceu din clasa a X-a în clasa a XI-a.
Documentul prevede creșterea duratei învățământului obligatoriu în felul următor:
până în 2020 – grupa mare de la grădință și clasele a XI-a și a XII-a – 14 ani în total
până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total
până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învățământ obligatoriu.
Proiectul de lege a fost adoptat deja de Senat (camera decizională) anul trecut, pe 7 mai (cu 76 de voturi pentru și 27 împotriva). Președintele României l-a contestat la Curtea Constituțională pe 7 iunie, pe motive de tehnică legislativ.
Judecătorii CCR au admis sesizarea și au declarat actul neconstituțional, pe motiv că fusese adoptat în aceeași zi cu alte două modificări ale aceleiași legi și că nu fuseseră corelate între ele aceste modificări (obiecții ridicate de Președintele României). Întoarsă automat la reexaminare în toamna, legea a fost votată pe 12 decembrie de Camera. Pe 4 martie a ajuns pe ordinea de zi-vot final la Senat.

Gridinița obligatorie pentru copiii de la cinci ani în sus
Micuții de 5 ani ar putea fi obligați să meargă la grădiniță, potrivit Ecaterinei Andronescu. Așadar, învățământul obligatoriu ar putea să înceapă de la cinci ani și să se termine în clasa a XII-a, conform unui proiect care modifică Legea Educației și care se află miercuri la vot decisiv pe ordinea de zi a ședinței de plen a Senatului.
„Este acum la Senat, chiar este pe lista de vot, o lege care stabilește obligativitatea ultimelor două grupe la grădință – grupa mijlocie și grupa mare – și ultimii doi ani de liceu, începând din anul 2020. Anul acesta va trebui să pregătim preluarea, la început de ciclu și la sfârșit de ciclu, în învățământul obligatoriu”, a spus ministrul Ecaterina Andronescu.
În prezent, învățământul obligatoriu începe la clasa pregătitoare și se încheie la clasa a X-a.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente