vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaConducerea PNL Satu Mare dizolvata. ROMEO NICOARA, PREȘEDINTE INTERIMAR

Conducerea PNL Satu Mare dizolvata. ROMEO NICOARA, PREȘEDINTE INTERIMAR

Conducerea PNL Satu Mare dizolvata. ROMEO NICOARA, PREȘEDINTE INTERIMAR PNL SATU MARE. Noul președinte va trebui să dizolve și organizația municipală a PNL Satu Mare și să decidă dacă îi exclude din partid pe apropiații lui Ovidiu Silaghi.

Fostul președinte interimar al PNL Satu Mare, Virgil Enătescu, susține că nu exista altă soluție decât dizolvarea conducerii organizației județene ca urmare a scorului slab, în condițiile în care unii membri au primit indicația să voteze cu PSD.

‘Se pare că nu există altă soluție când nu reușești să-ți îndeplinești sarcinile, unii merg spre stânga, alții spre dreapta. Exista un interimat al doamnei Norica Nicolai, dar ea fiind în campanie electorală, eu cel mai respectat, decan de vârstă, m-au pus într-un fel de interimat provizoriu, dacă se poate numi așa, până la alegeri. Am fost un fel de kamikaze’, a declarat Enătescu.

Liderii PNL discută la această oră, într-o reuniune informală, varianta demisiei în bloc a conducerii partidului, care să asigure însă interimatul până la organizarea congresului extraordinar, au declarat surse din PNL.

Crin Antonescu și ceilalți lideri PNL discută despre varianta în care, în urma demisiei, conducerea partidului să fie asigurată cu titlul interimar atât de actualul șef al PNL, cât și de Klaus Iohannis.

De asemenea, vicepreședinții PNL discută despre opțiunea depunerii mandatelor în bloc în ședința BPN, odată cu Antonescu, așa cum au fost aleșii în cadrul congresului.

Astfel, conducerea PNL ar urma să fie asigurată pentru ”treburile curente” de actuala formulă de lideri, au relatat sursele citate. Decizia asupra acestei variante urmează să fie luată în ședința BPN.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente