Ce înțelegem prin “descoperirea dumnezeiască”?

Publicat la data de12 februarie 2018 » 98 Views» De: George Negrea » Religie

Prin Descoperirea sau Revelația dumnezeiască înțelegem lucrarea prin care Dumnezeu Se face cunoscut oamenilor, împărtășindu-le adevărul despre ființa, voia, însușirile, poruncile, legile, planurile și lucrările Sale. Scopul pentru care Dumnezeu Se descoperă oamenilor este ca aceștia să creadă drept în El, să-L cinstească după cuviință și să-I împlinească voia, în vederea mântuirii lor. Prin urmare, înțelegem totalitatea sau întreaga comoară a adevărurilor pe care Dumnezeu le-a descoperit oamenilor pentru mântuirea lor. Ea ne este absolută necesară în urcușul nostru spre desăvârșire; dacă Dumnezeu nu S-ar fi descoperit, oamenii n-ar fi putut cunoaște și înțelege – exclusiv cu mintea și simțurile lor – pe Dumnezeu și voia Sa.
Descoperirea dumnezeiască s-a dat pentru toți oamenii, pentru că toți au nevoie de mântuire, însă nu s-a dat tututor în mod direct, deoarece nu toți erau vrednici să o primească “de-a dreptul” de la Dumnezeu din pricina necurăției cauzată de păcat (în urma căderii în păcat a protopărinților noștri Adam și Eva) și de slăbiciunea firii omenești. De aceea, Dumnezeu a ales pe unii oameni vrednici spre a primi în mod direct Descoperirea de la El și să fie vestitorii ei către toți cei care voiesc să o primească. Vestitorii Descoperirii dumnezeiești au fost mai întâi: Adam, Noe, Avraam, Isaac, Iacob (care au primit și au predicat începuturile Descoperirii); apoi proroocii: Moise, David, Ilie, Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel și alți prooroci (care au continuat, întărind, mai ales, nădejdea în venirea Mântuitorului Iisus Hristos). Vestitorul desăvârșit al Descoperirii dumnezeiești este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Domnul Iisus Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi, “lumina cea adevărată, Care venind în lume luminează pe tot omul” (Ioan I; 9). Mântuitorul Hristos, fiind Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne-a adus Descoperirea deplină a lui Dumnezeu, pentru că “nimeni nu cunoaște pe Fiul, fără numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, fără numai Fiul și căruia va voi Fiul să-i descopere” (Matei XI; 27). Domnul a răspândit Descoperirea dumnezeiască în lume prin Sfinții Săi Apostoli, în Biserica întemeiată de El și intrată în istorie la Cincizecime (Rusalii).
Descoperirea divină trebuie să fie primită cu credință tare și sub îndrumarea Bisericii, careia Dumnezeu i-a încredințat păstrarea și tâlcuirea acesteia. Fără călăuzirea neîncetată din partea Bisericii și fără ascultarea noastră față de ea suntem în pericol de a înțelege greșit Descoperirea și de a apuca pe căi greșite. Credința este primirea cu încredere și supunere a adevărurilor descoperite de Dumnezeu; dacă noi primim și credem ceea ce ne spun oamenii, cu atât mai mult se impune să primim mărturia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel scrie că “fără credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu” (Evrei XI; 6). De altfel, Domnul afirmă: “cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu XVI; 16). Descoperirea dumnezeiască dovedește marea iubire a lui Dumnezeu față de oameni. “Dumnezeu este iubire” (I Ioan IV; 8), iubire nesfârșită, un ocean de iubire, cum zic Sfinții Părinți. Prin ea, Dumnezeu revarsă lumina și căldura Lui cea mai presus de fire asupra întregii făpturi și o ajută să se împărtășească cât mai deplin de puterea cea de sus și de adevărul cel mântuitor. Descoperirea lui Dumnezeu e însăși această lumină care ni s-a dat din nesfârșita Lui iubire față de noi.
Descoperirea divină îi privește pe oameni, ei fiind creați după “chipul și asemănarea” lui Dumnezeu (Facere I; 26) și, ca atare, fiind îndreptățiți la cinstea descoperirilor de sus. Descoperirea deplină adusă de Fiul lui Dumnezeu pe pământ s-a făcut chiar prin întruparea Sa în om. Credinciosul poate primi Descoperirea pentru că el însuși e mistuit de dorul fierbinte după Dumnezeu: “Ȋn ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Ȋnsetat-a sufletul meu de Dumnezeul Cel viu; când voi veni și mă voi arăta feței lui Dumnezeu?” (Psalmi 41; 1-2). De asemenea, Fericitul Augustin prezintă suspinul inimii sale după Dumnezeu astfel: “Că ne-ai făcut spre a Te căuta și neliniștit este sufletul nostru până nu se va odihni întru Tine”. Ca ființă înzestrată cu minte/rațiune, omul poate primi adevăruri din partea lui Dumnezeu, Care, în nesfârșita Sa înțelepciune, ușurează căile de înțelegere a adevărurilor date în cei care s-au făcut vrednici de El printr-o viață aleasă, primind harul Duhului Sfânt.
Descoperirea dumnezeiască păstrată de Biserică se cuprinde în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, care se numesc izvoare ale Descoperirii dumnezeiești/Revelației divine sau izvoare ale credinței.
Bibliografie: 1.“Ȋnvățătură de credință creștină ortodoxă”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București, 2000, pp. 8-10. 2.“Catehism creștin ortodox”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București, 1990, pp. 8-9. 3.“Catehism ortodox”, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 8-10.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *