Omul are sentiment, adică este înzestrat cu capacitatea de a dărui iubire, are rațiune, în baza căreia se poate conduce în viață și are voință liberă, potrivit căreia este capabil să se decidă asupra modului în care vrea să trăiască: împlinind voia lui Dumnezeu sau urmând sugestiei diavolului.
Dumnezeu, fiind liber, nu-l putea priva pe om de un dar atât de mare, care este libertatea. Această idee ne duce la concluzia că omul nu poate fi nicicum supus unei predestinări, în sensul că Dumnezeu, din veci, ar fi decis, fără drept de apel, fericirea sau nefericirea tuturor, pe unii alegându-i să facă parte din ceata drepților, iar pe alții condamnându-i la osândă. Această teorie a predestinației exclude totalmente rolul faptelor. Ce rost mai are să fac binele dacă Dumnezeu a decis, înainte de a mă naște, fără să mă întrebe, fără să-mi dea posibilitatea să-I demonstrez contrariul, că sunt vrednic de pedeapsă? Or, tocmai în aceasta constă dobândirea mântuirii: în colaborarea mea, ca persoană, cu Dumnezeu, ca Persoană.
De asemenea, comunicarea este extrem de importantă atât în relația omului cu Dumnezeu, cât și în contextul relațiilor interumane. Numai prin comunicare, Celălalt/celălalt poate fi convins de intențiile mele și dacă în urma cuvântului vine fapta, atunci apropierea dintre persoane (om-Dumnezeu/om-om) este mult mai ușor de realizat și de conservat. Între două persoane libere, care se respectă, care se iubesc, nu poate exista silnicie sau constrângere. De ce mi-ar fi dat Dumnezeu viața, dacă oricum nu va ține cont de modul în care voi trăi? Este o concepție caracterizată printr-o totală absurditate. În cazul în care cădem în capcana acestei teorii, ne este indiferent cum trăim, situându-ne într-un indiferentism religios, într-o sterilitate duhovnicească, în care sintagme de genul: „totul e permis” sau „trăiește-ți clipa” sau „nu regreta nicio acțiune pe care ai întreprins-o, indiferent de consecințe”, devin motto-uri care tind să ne pervertească sentimentul, rațiunea și voința.
Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți afirmă că măreția omului rezidă în libertatea lui, în liberul arbitru. E adevărat că Dumnezeu, ca și Creator, în atotputernicia Sa, ar putea interveni abuziv în viața noastră, ca și creaturi, dar El nu o face fiindcă ne respectă ca persoane libere, ca și credincioși, care având întipărit în noi chipul Său (având chipul în actualitate), tindem spre realizarea asemănării cu Sine. Faptul că omul este liber înseamnă că el se poate decide fie spre bine, persistând pe această cale, fie spre rău, stăruind în rătăcire. Ce vrea să spună acest lucru? Dumnezeu este liber. Însă, diavolul, la rândul lui, are libertate (nu una absolută, asemenea lui Dumnezeu) și, în virtutea acesteia, acționează în lume. Diavolul lansează o momeală asupra noastră, dar acceptul ne aparține numai și numai nouă. Diavolul ne trimite ispita, dar noi decidem dacă o primim sau nu. Niciun om nu este predestinat, nimeni nu este subjugat unui destin orb sau implacabil, căruia nu i se poate sustrage. Nu putem da vina pe destin ori de câte ori ni se întâmplă ceva negativ.
Dacă ești înclinat să crezi în forța unui destin care îți controlează viața, de la care nu te poți abate, gândește-te că ai o chemare specială: de a transforma acest destin în libertate, libertate ce implică putere, dar și responsabilitate; gândește-te că tocmai în această libertate constă grandoarea ta ca persoană umană; gândește-te că ești liber în Hristos, Care este liber. În consecință, urmează voii Lui, care te conduce spre o libertate totală. Însă, El nu te obligă să-L urmezi, nu te forțează să-ți iei crucea. Nu ți se adresează pe un ton imperativ, ci spune cu blândețe și smerenie: „de voiește cineva să-Mi urmeze” (Marcu VIII; 34). Așadar, remarcăm exprimarea: „de/dacă voiește/dorește”. Dacă dorești să-L urmezi pe Hristos, cu siguranță Îi vei împlini sfaturile pe care ți le-a dat. Dimpotrivă, dacă nu vrei să-L urmezi, vei păși pe o cale întunecoasă, tenebroasă, iar finalul drumului tău va fi pe măsura deciziei, dacă nu cumva vei reveni asupra ei. Mereu există o șansă pentru o căință sinceră. Tu decizi. Tu, ca persoană liberă, alegi.
