DIALOG cu Preotul Ortodox Cristian Boloș ” Preoția, înțeleasă la adevărata sa valoare, reprezintă o misiune extrem de grea”

Ce înseamnă Preoția pentru dumneavoastră?

George, dragul meu, Preoția, înțeleasă la adevărata sa valoare, reprezintă o misiune extrem de grea, dar și extrem de frumoasă. O misiune dumnezeiască și omenească, în același timp. Fiecare zi din viața preotului este unică. Fiecare slujbă săvârșită are conotații specifice stării în care se găsește slujitorul lui Dumnezeu. De aceea, un preot trebuie să fie mereu pregătit pentru rânduiala pe care o are de îndeplinit. E nevoie de multă răbdare. E nevoie de devotament, de abnegație. E nevoie de dorință de sacrificiu. E nevoie de smerenie, de modestie.
De multe ori, se întâmplă să ajung îngândurat la biserică; să ajung cu puțină întârziere, abia așteptând să intru în Sfântul Altar spre a mă liniști. Însă, în clipa în care intru în curtea bisericii mă așteaptă cineva. Stăm câteva momente de vorbă, intru în contact direct cu problemele sau cu bucuriile acelei persoane, mi se cere un sfat, pe care îl dau așa cum mă luminează Dumnezeu; ofer o binecuvântare și intru în biserică. Acolo, la intrare, mă așteaptă altcineva. Începe un nou dialog, pe care îl sfârșesc întru răbdare și mai fac un pas spre Altar. Când să intru, mai apare cineva. Și, astfel, până când ajung în Altar iau cu mine multe necazuri ale credincioșilor, mă încarc cu ele, urmând să I le prezint lui Dumnezeu, prin rugăciune, spre “soluționare”. Aceste “opriri” pe care le fac până la intrarea în Altar, necesită răbdare și maximă atenție; nu am voie să uit ceea ce am discutat cu fiecare în parte.
Nu mai vorbesc de slujbele oficiate în biserică, mai ales de Sfânta Liturghie! Acestea presupun o concentrare ieșită din comun. În acele momente, ești în dialog cu Dumnezeu și cu credincioșii. Nu aș vrea să greșesc, dar se mai strecoară și unele greșeli, pe care încerc să nu le mai repet în viitor. E foarte ușor să comiți o greșeală, în ciuda atenției pe care te străduiești să o menții mereu trează. Se poate întâmpla să fie două/trei Cununii sau Botezuri în aceeași zi. Eu, ca preot, nu am voie să dau semne de oboseală, de slăbiciune. Trebuie să fiu același, indiferent câte Cununii sunt într-o zi; pentru fiecare pereche de miri este evenimentul unic al vieții. La fel se întâmplă și cu Botezurile. Sau cu înmormântările. S-a întâmplat ca în aceeași zi să săvârșesc un Botez, apoi o Cununie și, după aceea, să ajung în cimitir, la o înmormântare. Grea misiune. Grea trecere de la o stare la alta.

Spovedania este o lucrare care necesită multă înțelepciune

Nu este ușor să fii sau să devii preot duhovnic! Mare responsabilitate incumbă această demnitate! Eu sunt conștient de încrederea pe care o are în Dumnezeu și în mine credinciosul care vine la Spovedanie. Ca atare, lupt din răsputeri să nu-L dezamăgesc pe Dumnezeu și să nu induc în eroare credinciosul prin vorbele pe care i le adresez. Se întâmplă să stau continuu în scaunul mărturisirii câte trei-patru ore. Vă puteți imagina ce activitate de concentrare este aceasta! O activitate pe care doar Dumnezeu o poate susține, dând putere duhovnicului. De fapt, Hristos-Dumnezeu este prezent în Spovedanie, oferind iertare de păcate. Fiecare secundă e prețioasă. Prin Spovedanie, îl pregătesc pe credincios pentru Sfânta Împărtășanie, pentru unirea cu Hristos. Vă mărturisesc faptul că de multe ori simt că îmi tremură mâna în care țin lingurița cu Trupul și Sângele Domnului! Sunt emoții care nu pot fi estompate. Îl țin în mână pe Însuși Hristos! De multe ori, simt că îmi tremură glasul în momentele în care rostesc, la Sfânta Liturghie, rugăciunile de invocare a Duhului Sfânt, când pâinea și vinul de preschimbă în Trupul și Sângele Domnului! Știu că mă înțelegeți, dragii mei.

Pentru Preoție m-am pregătit foarte intens în școlile pe care le-am absolvit

M-am pregătit din punct de vedere teoretic. Mă simțeam ca un burete; asimilam orice îmi ieșea în cale. Pentru mine, fiecare materie era la fel de importantă. De exemplu, ajungeam acasă după cursuri, luam orarul și mă pregăteam pentru a doua zi, parcurgând materiile în ordine. Am învățat mult. Poate că m-am obosit prea mult. Însă, învățătura era singura cale de a merge înainte. Învățătura împreunată cu rugăciunea. Am susținut sute de examene, la care se adaugă olimpiade (la cel mai înalt nivel) și concursuri (școlare, dar și de ocupare de posturi). Dumnezeu m-a ajutat să le trec pe toate, fără a influența pe nimeni niciodată. Dumnezeu îmi este martor. Am acumulat multe, tare multe cunoștințe din toate domeniile; pe unele le-am folosit și le folosesc în continuare, iar pe altele le-am uitat cu desăvârșire. De altfel, uitarea este o lege a firii. Cu toate acestea, nu-mi pare rău că am stat atât de mult timp “cu capul în cărți”. Prin carte/Carte am ajuns unde sunt.

Pe lângă pregătirea din școală, mi-am dat seama că e nevoie de o inițiere practică

Aici m-a ajutat foarte mult părintele Nastai Coriolan (tatăl meu socru), căruia îi mulțumesc. Dânsul a acceptat să mă ia pe lângă sine, atât în biserică, cât și la diversele servicii religioase pe care le săvârșeam împreună. Nu a fost întotdeauna blând cu mine. Dimpotrivă, uneori era atât de autoritar, încât credeam că uită că îi sunt ginere. Însă, nu mi-a stricat această experiență. A fost un examen al vieții pe care trebuia să-l trec, un examen dur, mai dur decât examenele din școli.
La timpul potrivit, am simțit că trebuie să îmi iau zborul și am zburat din biserica “Nașterea Maicii Domnului” în biserica “Adormirea Maicii Domnului”, unde am luat-o de la început. Eu consider că nu este deloc întâmplătoare această evoluție/creștere a mea în cele două biserici sătmărene. În prima biserică m-am născut și am crescut ca preot, iar în cea de a doua îmi trăiesc maturitatea, în drumul meu spre veșnicie.
Modelarea mea a fost produsă de către credincioși, pe care îi iubesc nespus. M-am apropiat atât de mult de ei și ei de mine încât simțeam că suntem o singură familie. Atât la biserica din Soarelui, cât și la Catedrală am luptat pentru formarea familiei credincioșilor, pentru apropierea lor, cu dragoste și dăruire, de biserică. Eram la Catedrală de doi ani și, la un moment dat, am fost acuzat de faptul că nu fac nimic. Atunci eu am răspuns astfel: “Prima mea dorință este să formez o familie unită în biserica noastră. La asta lucrez cu toate puterile. Biserica nu înseamnă doar ziduri, doar construcție, ci înseamnă oameni, pentru unitatea și mântuirea cărora eu trebuie să lupt. După ce voi considera că familia e închegată, voi trece și la partea cealaltă, la ziduri”. Ei, așa am și făcut. În pofida celor care mă criticau și mă constestau, am clădit zilnic puțin câte puțin, iar acum Catedrala a ajuns la strălucirea de odinioară.

PENTRU MINE: Preoția înseamnă exemplu personal. Numai exemplul atrage și doar pilda vieții construiește. Preoția înseamnă familie. Preoția înseamnă iubire și dăruire. Preoția înseamnă într-ajutorare, acte de caritate. Preoția înseamnă cultură. Preoția înseamnă studiu neîntrerupt. Preoția înseamnă răbdare și iertare. Preoția înseamnă rugăciune. Preoția înseamnă trăire. Preoția înseamnă timp. Preoția înseamnă transparență. Preoția înseamnă confidențialitate. Preoția înseamnă încredere. Preoția înseamnă jertfă.

George, dragul meu, vom dezbate pe rând, de-a lungul timpului, toate aceste aspecte ale Preoției, în cadrul dialogului la care m-ai provocat.
La începutul activității mele ca preot, în urmă cu 15 ani, m-a oprit pe stradă un credincios în vârstă și mi-a făcut următoarea urare: “Părinte, îți doresc să fii iubit de Dumnezeu și de popor!” M-am gândit și mă gândesc mult la aceste cuvinte pline de înțelepciune, care mi-au devenit motto al vieții. În urmă cu o lună, o distinsă doamnă mi-a făcut o altă urare: “Părinte, îmi doresc să nu te schimbi niciodată; să rămâi mereu la fel!” Sunt cuvinte de aur, pe care le-am gravat în inima mea, adăugându-le la motto-ul vieții mele.
Sunt om. Greșesc. Păcătuiesc. Sunt cel mai mare păcătos. Cu toate acestea, am încredere că Dumnezeu mă iartă și că îmi luminează calea pe care să o urmez, spre a fi de folos credincioșilor, care au încredere în mine. În biserica noastră s-a demolat zidul dintre credincioși și preoți. În biserica noastră se simte cu pregnanță colaborarea continuă dintre Dumnezeu-preot-credincioși. Nu vă puteți imagina ce înseamnă această realitate, care nu poate fi transpusă în cuvinte, ci doar trăită!

A consemnat George Negrea