Omul este o icoană vie a Sfintei Treimi, afirmă Părintele Ilie Cleopa. El are minte, cuvânt și duh. Mintea este chipul Tatălui, cuvântul este chipul lui Hristos, iar duhul cel de viață făcător este chip al Duhului Sfânt. Toate “lucrurile au un sfârșit, iar în fața noastră stau acestea două: moartea și viața; și fiecare om are să meargă la locul lui”. Omul, creat de Dumnezeu, este înzestrat cu voință liberă. El are libertatea de a alege binele sau răul, viața sau moartea. Stă în puterea lui de a merge pe calea cea dreaptă și netedă și de a o părăsi pe cea strâmbă, deoarece “calea cea strâmbă n-are cărări, ci este anevoioasă, are multe piedici, este bolovănoasă și plină de spini; vatămă pe cei care merg pe ea. Dar cei care merg pe calea cea dreaptă merg pe drum bătătorit și fără poticnișuri; n-are pe ea nici bolovăniș, nici spini. Vezi, dar, că ți-i de folos să mergi pe această cale?”
Scriitorul creștin Barnaba pune în fața omului două căi: “calea luminii” și “calea întunericului”. El se exprimă astfel: “Să trecem la altă gnoză și învățătură. Sunt două căi: a învățăturii și a stăpânirii, sau a luminii și a întunericului; iar deosebirea între cele două căi este mare; pe una sunt rânduiți îngerii luminați ai lui Dumnezeu, iar pe alta îngerii satanei. Și unul este Domn din veci și până în veci, iar altul este stăpânitor al timpului de acum al fărădelegii… Bine este ca cel care a învățat îndreptările Domnului, să umble în ele; că cel care le face pe acestea va fi slăvit în Împărăția lui Dumnezeu, iar cel care alege calea întunericului va pieri împreună cu faptele lui. Calea întunericului este strâmbă și plină de blestem, că este întru totul calea morții veșnice cu pedeapsă. Pentru aceasta este înviere, pentru aceasta este răsplată”.
Dumnezeu este prezent și activ în lume, făcându-Se cunoscut oamenilor prin lucrările Sale. Nu este un “Anonim” , care îl privează pe om de cunoaștere sau un Dumnezeu în înțeles aristotelic; dimpotrivă: Dumnezeu ni Se descoperă potrivit puterii noastre de percepere, lucrează efectiv în noi și ne dăruiește harul Său tuturor, dar are nevoie și de o deschidere din partea noastră, de o colaborare cu acest har. El bate la ușa sufletului omului, dar nu intră decât dacă primește permisiunea acestuia. “Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa III; 20). Atât Dumnezeu, cât și diavolul fac doar propunerea. Omului îi revine sarcina și responsabilitatea deciderii. Dumnezeu Se propune, nu Se impune. El nu silește. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: “Dumnezeu nu constrânge pe nimeni, dar dacă Dumnezeu voiește și noi nu voim, mântuirea noastră este cu neputință. Aceasta însă nu din cauză că voința Sa ar fi neputincioasă, ci pentru că nu voiește să facă silă nimănui”. Iar Sfântul Macarie cel Mare afirmă: “Firea omenească este capabilă să primească și binele și răul, și harul dumnezeiesc și puterea vrăjmașului, dar nu poate fi silă fără consimțirea voinței omenești. Din cauza libertății cu care este înzestrat omul, Dumnezeu nu produce nimic în om cu toate că poate”, fiindcă “noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem” (I Corinteni III; 9) în procesul mântuirii noastre.
De asemenea, “Învățătura celor doisprezece Apostoli” vorbește despre libertatea de voință a omului, atunci când menționează faptul că el are posibilitatea de a alege calea pe care dorește s-o parcurgă: “Sunt două căi: una a vieții și alta a morții; și este mare deosebirea între cele douã căi. Calea vieții este aceasta: mai întâi, să iubești pe Dumnezeu, Creatorul tău; al doilea, pe aproapele tău ca pe tine însuți și toate câte voiești să nu ți se facă ție, nu le face și tu altora. Iar calea morții este rea și plină de blestem. Vezi să nu te abată cineva de la calea învățăturii, că acela te învață cele ce sunt în afară de Dumnezeu. Dacă poți purta tot jugul Domnului, desăvârșit vei fi; dar dacă nu poți, fă ce poți”. Ca atare, omul este o ființă cugetătoare și liberă, stăpână pe voința sa. Prin libertatea sa de voință (liberul arbitru), stă în puterea omului de a săvârși fapte vrednice de laudă ori de mustrare și “întrucât în natura rațiunii există capacitatea de a judeca binele și răul, în baza acestei capacități judecăm ce este bine și ce este rău, alegând binele, respectiv evitând răul, fiind vrednici de laudă dacă ne dedicăm săvârșirii binelui sau fiind vrednici de mustrare dacă urmăm calea opusă. E adevărat că apar și anumite impulsuri externe care nu depind de noi, dar decizia de a acționa într-un fel sau altul depinde numai și numai de rațiunea noastră și care, în urma premiselor existente în ea, ne angajează, respectiv ne îndeamnă, fie spre acțiuni bune și cuviincioase, fie spre altele contrare lor”.
Orice virtute se caracterizează prin libertatea de voință, căci Dumnezeu a dat în chip folositor sufletului rațional toată puterea, atât de a iubi, cât și de a urî, ca să ne îndreptăm conduși de rațiune, pentru a iubi dreptatea și a urî viciul. Fiecare om are ascuns în sufletul său un cântar, făcut de Creatorul nostru, cu ajutorul căruia putem deosebi natura lucrurilor: viața de moarte, binele de rău, două entități opuse una alteia. “Pune-le în talerele balanței tale de judecată, scrie Sfântul Vasile cel Mare, cântărește-le exact, ca să vezi ce-ți este mai de folos: să alegi sau plăcerea cea trecătoare și prin ea să primești moarte veșnică sau să alegi osteneala pentru virtute, ca virtutea să-ți fie pricinuitoarea veșnicei desfătări!” Deci, omul poate alege să trăiască cu Dumnezeu sau cu diavolul. Dacă Îl refuză pe Dumnezeu, locul Acestuia este ocupat imediat de duhurile cele rele și “când toate aceste duhuri locuiesc într-un singur vas (trup), unde locuiește și Duhul Cel Sfânt, vasul acela nu mai este încăpător, ci dă afară. Așadar, Duhul Cel gingaș, nefiind obișnuit să locuiască cu duhul cel rău, nici strâmtorat, pleacă dintr-un om ca acesta și caută să locuiască acolo unde este blândețe și liniște. Apoi, după ce se depărtează de omul acela, în care locuia, omul acela este lipsit de Duhul Cel drept și plin pe viitor de duhurile cele rele; este nestatornic în toate faptele lui, târât ici și colo de duhurile cele rele și cu totul orb față de dreapta judecată”. Totul depinde de voința noastră liberă peste care nici Dumnezeu nu trece. Creat după chipul lui Dumnezeu, omul are posibilitatea ca prin libertatea sa de voință să ajungă și la asemănarea cu Creatorul său. “Iată, Eu astăzi ți-am pus înainte viața și moartea, binele și răul, binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi” (Deuteronom XXX; 15, 19).
