Dezvoltarea personală înseamnă să te cunoști pe tine însuți, să te accepți, să te iubești și să-ți dorești să te dezvolți mereu. Așa cum spunea Epictet acum mult timp în urmă să ajungem să nu ne mai acuzăm nici pe noi înșine și nici pe alții este o formă de înaltă înțelepciune. Prin adevărata dezvoltare personală devii conștient de această stare și devii integru față de tine și față de alții. În ce măsură, dezvoltarea personală poate ajută la îmbunătățirea calității vieții? Parcurgerea unui program de dezvoltare personală aduce mulțumire de sine, încredere în forțele proprii, creșterea gradului de confort în cadrul relațiilor, asumarea și afirmarea ca o persoană valoroasă. Toate acestea însă implică determinare, efort susținut și dorința de a te transforma în ceea ce poți să fi. Nu este ușor, nu se întâmplă cât ai bate din palme. Trebuie să fii prezent, conștient și dispus să riști să afli ce se ascunde dincolo de ceea ce faci, dincolo de ceea ce le arăți altora și ție. Dacă nu știi cât valorezi vei lăsa nepricepuții să decidă asta! Dezvoltarea personală ajută pe plan profesional. Prin creșterea capacității de comunicare, prin empatie, printr-o mai bună utilizare a resurselor individuale obținute, persoana va avea cu certitudine rezultate mai bune la muncă și va știi mult mai bine să-și prezinte aceste rezultate în fața celorlalți. Spiritualitatea este o funcție naturală, o stare de reconectare cu Sinele, cu Esența noastră. A o regăsi și a o dezvolta presupune să aruncăm o privire asupra a ceea ce suntem, asupra vieții noastre și să ne concentrăm asupra Esenței. Un proces de reeducare este posibil doar în măsura în care punem în aplicare anumite calități și adoptăm anumite atitudini. Trebuie să dăm dovadă de autenticitate și integritate. A fi onest cu sine implică sinceritate, umilință și simplitate. Privirea onestă asupra propriei persoane trebuie să se manifeste concret în modul de a ne exprima, de a acționa, de a ne comporta. Doar așa ies la lumină calitățile de bază: autenticitatea și integritatea. Este nevoie de hotărâre, perseverență și curaj pentru a merge mai departe. Este nevoie și de voință, dacă termenul în sine nu ar fi greșit înțeles. Voința nu înseamnă să obții cu orice preț ceea ce ți-ai imaginat prin prisma credințelor și a emoțiilor, ci să faci alegeri clare și să nu le abandonezi.. Este un demers care cere răbdare și încredere, pentru că schimbările sunt determinate de inteligența corpului și a inimii, de ritmul a ceea ce avem de vindecat și de integrat, și nu de dorințele impulsive ale personalității noastre. Trebuie să refuzăm criticile și acuzele la adresa altora. Evoluția spirituală începe în clipa în care încetăm să-i mai acuzăm pe ceilalți pentru necazurile noastre, pentru că înțelegem că ele sunt reflexul propriilor noastre răni. Atitudinea spirituală începe în momentul când încetăm să mai așteptăm de la ceilalți să ne satisfacă nevoia de iubire și de atenție și înțelegem că putem fi stăpânii propriei noastre vieți abandonând controlul și conectându-ne la ființa noastră interioară. A deveni tot mai conștienți de ceea ce se petrece în noi înșine și în jurul nostru reprezintă tot o cale spre evoluția spirituală. Este ca și cum am face un pas înapoi pentru a avea o imagine mai amplă și a distinge adevăratele forțe din spatele aparențelor, din spatele jocurilor vieții. Conștiința este cheia evoluției noastre. O conștiință ascuțită ne ajută să înțelegem că suntem responsabili pentru viața noastră. Cum este mai bine, dezvoltare personală sau dezvoltare spirituală? Dezvoltarea personală înseamnă să lucrezi cu egoul pentru a avea succes în afaceri, în societate, în relațiile socio-profesionale, pentru apreciere, acceptare socială, în timp ce dezvoltarea spirituală înseamnă să lucrezi pentru Sine, scopul călătoriei spirituale fiind a ne autodemasca. Ele nu sunt separate și nu se exclud reciproc. Cheia dezvoltării este combinația lor. Acceptându-ne așa cum suntem, cu bune și rele, acceptând situația în care suntem, fără măcar să încercăm să înțelegem ce avem de învățat din ea, acceptând durerea și fericirea, așa cum sunt ele, putem ajunge la un nivel spiritual al dezvoltării de sine. Putem obține o pace interioară care să ne fie deajuns, aici și acum. Iar dobândirea acestei stări interioare este în același timp o evoluție personală cât și spirituală. Este starea de unde vine adevărata creativitate, este un progres și o dezvoltare ce izvorăsc din interior și ale caror efecte sunt miraculoase în exterior. Cine ne cunoaste mai bine cum suntem, noi sau ceilalți? Pacea sufletească vine și din calitatea de a fi om , din coloana vertebrală, din și prin veea ce numim noi caracter. Caracterul unui om înseamnă mai mult decât o personalitate fermă, înseamnă în comportament, suma valorilor umane ajunsă în stadiul de trăire și însumare coerentă, în orice circumstanțe. Evoluția spirituală se recunoaște întotdeauna prin comportament uman, acesta fiind cel care aduce evoluția spirituală, viața din interior, în faptă închizând astfel un ciclu evolutiv între interior și exterior, între teorie și practică. De aceea, dacă vrem să cunoaștem pacea sufletească și să co-creăm frumosul, putem lucra direct și simplu, la caracter. Caracterul unui om este și măsura evoluției sale. Cunoaște-ți structura de valori dacă vrei să știi ce poți! Valorile sunt cele care determină apariția și mentinerea comportamentelor. Nu o să reușești să schimbi comportamente dacă nu schimbi valori și convingeri interioare. Dar ca să poți să schimbi ceva, trebuie mai întâi să cunoști. Orice schimare presupune o decizie, o acțiune care are ca bază de pornire structura personală de valori și de convingeri. Tu știi care este valoarea ta? Ți-ai pus vreodată această întrebare? Iată o povestioară care te va ajuta să-ți conștientizezi propriile valori personale la cel mai înalt nivel. Aventurează-te într-o intrigantă călătorie către sinele pierdut, odată cu care vei descoperi noi și neprețuite principii de viață și lecții de moralitate despre a căror existență poate nici nu știai! “Un tânăr s-a dus la un bătrân înțelept pentru a-l ajuta cu un sfat. – Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forța să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine? Fără ca măcar să se iute la el, bătrânul îi spuse: – Îmi pare rău băiete, nut e pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea. Apoi după o mică pauză adăugă: – Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine atunci poate că aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup de tine. – Aș fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simțind că iarăși este neluat în seamă și amânat. – Bine, încuviință bătrânul învățat. Își scoase din degetul mic un inel și-l întinse băiețanului adăugând: – Ia calul pe care-l găsești afară și du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulți bani, dar ai grijă ca sub nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puțin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede. Tânărul luă inelul, încălecă și plecă. Odată ajuns la târg, începu să arate inelul în stânga și-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apucă să le zică de bănuțul de aur, unii râdeau, alții se încruntau sau îi întorceau spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și că nu poate să obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dat tânărul știa că nu poate vinde inelul pe mai puțin de un bănuț de aur, așa că refută oferta. După ce bătu târgul în lung și-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereușită, luă calul și se întoarse la bătrânul înțelept. Flăcăul și-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poată scăpa pe învățat de griji și astfel, acesta să se poată ocupa și de el. Intră cu capul plecat. – Îmi pare rău, începu el, dar n-am reușit să fac ceea ce mi-ați cerut. De-abia dacă aș fi putut lua doi sau trei bănuți de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului. – Nici nu-ți imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! spuse zâmbitor înțeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaștem adevărata valoare a inelului. Încalecă și aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul și întreabă-l cât ți-ar da pe el. Dar, oricât ți-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul! Flăcăul încălecă și plecă în grabă. Bijutierul examină atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsă cu ochiul, îl răsuci și apoi zise: – Spune-I învățătorului că dacă ar vrea să-l vândă acum, nu-I pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel. – Cuuum, 58 de bani de aur?!? Exclamă năucit tânărul. – Da, răspunse bijutierul. Știu că-n alte vremuri ar merita și 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-I pot oferi decât 58. Tânărul mulțumi și se întoarse degrabă la învîțat povestindu-I pe nerăsuflate cele întâmplate. – Ia loc te rog, îi spuse acesta după ce-l asculta. Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă și unică. Și, ca în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta. Spunând acestea, luă inelul și și-l puse din nou pe degetul mic. – Cu toții suntem asemenea lui, valoroși și unici, perindându-ne prin târgurile vieții și așteptând ca mulți oameni care nu se pricep, să ne evalueze”. Povestea aceasta este dedicată acelora care zi de zi se străduie, lustruind cu migală, să adauge valoare bijuteriei pe care ea o reprezintă și să realizeze valoarea pe care o au. Amintiți-vă mereu cât de mare este valoarea voastră! Valorezi atât cât te apreciezi. Valoarea ta stă în ceea ce ești, nu în ceea ce ai.
